Articolul prezentat vorbeste despre firma Demand Media, companie specializată în dezvoltarea de conţinut pentru site-uri şi înregistrare de domenii web, care vrea să obţină 138 de milioane de dolari din listarea la bursă.
Compania, care produce ştiri şi materiale video cu diferite teme, care sunt postate atât pe site-urile proprii (aşa cum este eHow.com), cât şi pe cele deţinute de alte companii, precum Youtube.
Valoarea de listare este cuprinsă între 14-16 de dolari pe actiune si un numar de 8.625 de milioane de acţiuni. Listarea se va face la bursa de la New York. Astfel, compania este evaluată la 1,25 de miliarde de dolari, în scădere faţă de anul trecut când Demand Media valora 1,5 miliarde de dolari. Alte companii de IT care se vor lista la bursă în acest an sunt reţeaua de socializare LinkedIn sau compania online Groupon.
Demand Media este condusă de Richard Rosenblatt, fostul preşedinte al reţelei de socializare MySpace, care a vândut în 2005 afacerea către gigantul media News Corps, deţinut de mogulul Rupert Murdoch. Compania are în prezent 550 de angajaţi. Veniturile companiei provin în principal din publicitate, în trimestrul încheiat la 31 decembrie fiind în valoare de 70 de milioane de euro.
Pentru a stabili ce subiecte sunt de interes pentru utilizatori, compania analizează date obţinute din mii de surse, de la căutări pe internet până la informaţiile colectate de reţelele de publicitate online. Compania foloseşte şi datele obţinute din cea de-a doua linie de business, înregistrarea de domenii. Demand Media administrează peste 10 milioane de domenii. Articolele şi materialele video nu sunt realizate de cei 550 de angajaţi, ci de colaboratori. Compania stabileşte temele de interes, care sunt apoi "revendicate" de cei aproximativ 10.000 de freelanceri care colaborează cu Demand Media. Dacă propunerea de articol a unui freelancer este acceptată, el scrie textul şi este apoi plătit cu un eurocent pe cuvânt. În medie, peste 5.700 de articole sunt scrise zilnic pentru companie.
Se pare ca o idee buna de afaceri o reprezinta inca controlul domeniilor web, desi am fi tentati sa credem ca acest domeniu nu mai poate prezenta interes tot ceea ce a fost de spus fiind spus de marile companii. Cu toate acestea exista o sansa ca in momentul de fata micile firme sa poata capata un avant prin oferte diversificate oferite companiilor a caror domenii le sunt incredintate, exemplul de mai sus este unul graitor in acest sens printr-o simpla oferta de a updata siturile clientilor compania Demand Media a avut enorm de castigat.
Costurile pentru realizarea acestor oferte sunt foarte mici daca ne gandim la cea mai simpla variant “freelancer”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu