joi, 27 ianuarie 2011

Ce sunt afacerile electronice

Câteva concepte au revoluţionat lumea afacerilor mult mai mult decât a făcut-o comerţul electronic. Direcţia spre care se tinde şi interacţiunea dintre firme, în ceea ce priveşte circuitul produse-plăţi de la clienţi la firme şi de la acestea la furnizorii lor, au provocat un adevărat cutremur la nivelul conducerii unor firme. Managerii sunt nevoiţi să reexamineze definiţiile tradiţionale ale valorii o dată cu dezvoltarea din ce în ce mai puternică a economiei digitale..

Multe firme, care, în condiţiile deceniului 8, nici măcar nu puteau visa că ar putea să aibă un anumit volum de activitate sau că ar putea să facă faţă concurenţei giganţilor din industria lor, au reuşit dă se bucure de un mare succes. Putem da doar un exemplu: Amazon.com, înfiinţată în 1995, avea în 1999 o cifră de afaceri de cel puţin 13 ori mai mare decât alte nume de prestigiu din SUA, cum ar fi Barnes & Nobles şi Borders Books & Music.

Care sunt motivele pentru care aceste firme au succes? Se încadrează în categoria firmelor vizionare, care au înţeles că modelele actuale de afaceri şi de organizare au devenit nesatisfăcătoare pentru a veni în întâmpinarea provocărilor impuse de era afacerilor electronice. Dacă se analizează cu atenţie firmele aflate în topul afacerilor din lume se va observa că ele au un nou mod de organizare, concentrat pe integrarea activităţilor şi proceselor economice cu tehnologia informaţională. În multe cazuri, aceste firme pun accentul pe tehnologie, fluidizarea operaţiunilor economice, impunerea numelui de marcă, creşterea loialităţii clienţilor şi, nu în ultimul rând, pe creşterea profitabilităţii lor.

Managementul riscului în afacerile electronice

Într-u mediu care se transformă rapid, dacă se critică lipsa cerinţelor, stabilitatea software-ului sau planurile de integrare probabil toate eforturile de dezvoltare a afacerilor electronice vor fi sortite pieririi datorită panicii care se va crea la nivelul întregii echipe a proiectului e-Business.

Pentru a crea valoare şi pentru a-şi asigura dezvoltarea, o firmă trebuie să-şi modifice modelul economic şi să se implice în afacerile electronice. Principalele schimbări se referă la:

· eliminarea canalelor de distribuţie existente pentru a vinde direct clienţilor;

· dezvoltarea produselor şi serviciilor prin intermediul a noi modalităţi;

· integrarea lanţului valoric cu partenerii de afaceri;

· externalizarea aplicaţiilor şi proceselor economice;

· reproiectarea proceselor la nivelul întregului domeniu de activitate.

Însă, tranziţia către un model funcţional al afacerilor electronice este asociată cu un număr destul de mare de riscuri.

Descrierea mediului electronic de afaceri

In ultimul mileniu au avut loc cele mai mari descoperiri ale ştiinţelor, iar ultimul secol este considerat cel mai dinamic, datorita arhicunoscutei revoluţiei industriale, care urmează sa ne ofere in continuu noi „miracole” utile in orice domeniu.

Aşa cum fiecare mare revoluţie si-a spus amprenta asupra societatii, si cea informaţionala a avut un mare impact si inca va avea daca se analizează tendinţele care se prefigurează in următorii ani, chiar luni, in domeniul tehnologiilor informaţionale adică de la e- Revolution la e- Life.

Revoluţia e-Business se desfăşoară acum şi aici (adică oriunde pe întregul glob); întreaga lume este conectată; multe dintre firmele mici pot deveni liderii de mâine ai pieţei globale; întreaga lume va beneficia de orice cuvânt care are adăugat un e.

Domeniul marelui „e” este atât de vast si atât de schimbător, incit informaţiile care se vehiculează despre el devin premiate de la o zi la alta.

Apare o noua economie căreia i se atribuie diferite nume, in încercarea de a fii surprins generatorul schimbării: economie digitala, economie „conectata”, economie a informaţiei, economie Internet.

Google Docs-a adaugat noi fonturi

Un document fara posibilitatea de a alege fonturile cu care sa-l scrii e ca o fotografie fara culoare. Asa cum culorile dau o frumusete pozelor, si fonturile dau unui document un aspect mai frumos, o alta dimensiune. Ei bine cam asta se intampla mai demult cu Google Docs, cine a folosit suita online de editare a documentelor, stie ca alegerea fonturilor nu era foarte generoasa. Asta pana in septembrie anul trecut cand Google a introdus noi fonturi in Google Docs, 6 la numar.
Droid Serif si Droid Sans
Cei ce folosesc telefoane cu sistem de operare Android vor fi foarte familiarizati cu acest font care sunt disponibile si in Google Docs. aceste sunt special concepute pentru display-uri mici.
Calibri si Cambria
In fiecare zi foarte multi probabil editati sau incarcati documente in Google Docs scrise in Microsoft Office, de acum inainte cele mai populare fonturi din Microsoft Office vor fi disponibile si in Google Docs. Calibri si Cambria sunt fonturi foarte lizibile chiar daca sunt printate la dimensiuni mici.
Consolas si Corsiva
Aceste fonturi sunt primele fonturi italice create de Google cu linii curbe si un stil elegant disponibile si ele in Google Docs.
Acesta este doar inceputul urmand ca in viitorul apropiat sa fie adaugate noi fonturi. Voi ce parere aveti despre surpriza celor de la Google? folositi Google Docs in editarea documentelor voastre?

Cu cine faci Facebook-ing???

Pornind de la stirea “Creatorul Facebook isi va dona o mare parte din avere” si continuand mai apoi cu celebrul de acum promo “ Cu cine faci banking???” am ajus la urmatoarea dilemma “ Cu cine faci Facebooking?”. E laudabil ca domnul Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook si unul din cei 16 miliardari care participa la campania “ Giving Pledge” alege sa isi imparta banii in scopuri nobile, bani facuti de altfel cinstit cu acest nou concept de retea de socializare.

Nu pot sa ma abtin si sa ma intreb de unde are acest personaj atatia bani si ce inseamna de fapt afacerea Facebook in cifre si mai apoi in conturi la banci. Ca sa pot obtine aceasta informatie consult celebrul site Wikipedia la urmatoarea adresa: http://en.wikipedia.org/wiki/Facebook. Fiind foarte curios din fire aflu urmatoarele: “ Facebook este un site de socializare care a fost lansat in luna Februarie a anului 2004 si care este gestionata si condusa de catre Facebook INC. Facebook are in intreaga lume peste 600 de milioane de utilizatori active”. Pana aici nu aflu nimic iesit din comun asa ca am ales sa trec direct la partea care ma intereseaza cel mai mult: BANII.

In Ianuarie 2009, Compete.com, un important site care analizeaza traficul web, declara ca este cel mai vizitat site de socializare din lume dupa numarul de utilizatori lunar, urmat de MySpace. Cele mai multe dintre veniturile sale provin din publicitate. Microsoft este partener exclusiv Facebook pentru afisarea de bannere publicitare. Facebook are in general o rata de clic mai mica (CTR) pentru reclame decat cele mai multe site-uri majore.

In anul 2010 Facebook avea peste 1700 de angajati si birouri in 12 tari. Fiind la capitolul cifere doresc sa fac si o enumerare a princilalilor actionari ai Facebook:

  1. Mark Zuckerberg cu 24% din actiuni.
  2. Accel Parteners cu 10%
  3. Digital Sky Tehnologies cu 10%
  4. Dustin Moskovitz cu 6%
  5. Eduardo Saverin cu 5%
  6. Si altii cu actiuni fiecare sub 5%

La categoria venituri Facebook doresc sa fac urmatoarele precizari:

  1. In anul 2006 veniturile sau cifrat la 52 milioane dolari americani;
  2. In anul 2007 veniturile au crescut fata de anul precedent cu 188% si au ajuns la o cifra de 150 milioane dolari americani;
  3. In anul 2008 veniturile au crescut doar cu 87% si au ajuns la 280 milioane USD
  4. In anul 2009 veniturile au crescut cu 177% si s-au cifrat la o suma de 775 milioane dolari americani.
  5. In anul 2010 este primul an in care veniturile Facebook ating miliardul de dolari americani. Fata de anul 2009 incasarile cresc cu 158% si ajung la numai putin de 2 miliarde USD.

Avand in fata ochilor aceste date, respectiv Mark Zuckberger detine 24% din actiunile unei firme care obtine in anul 2010 incasari de 2 miliarde de dolari americani este si usor de explicat de ce acest domn isi permite cu larghete sa ofere in scopuri caritabile mari sume de bani.

Fie ca va place sau nu, Facebook este o afacere online de un real success care aduce an de an incasari record, mai mult de 1700 de angajati, si sute de milioane de utilizatori activi pe aceasta retea de socializare online. Acum ramane de vazut cand acest mit va fii spulberat de concurenta sau de aparitia unor noi concepte. Doresc sa modernizez deviza “Nu ai cont pe Facebook, deci nu existi!!” prin a spune ca “ Ei exista pentru ca au avut Facebook”. Facebook deocamdata este o fabrica de bani, in mare parte din publicitatea online, o fabrica de bani care a aparut de nicaieri, dintr-o idee geniala a unor tineri plini de idei.

Publicitatea video online









Conform sondajului Voice of the Internet User, derulat de IAB Romania si eResearch Corp in perioada iunie-iulie 2010, publicitatea online influenteaza utilizatorii in proportie de 37% in vederea cumpararii, in timp ce 29,9% dintre acestia distribuie mesaje privind brand-ul, produsul sau serviciu prezentat.

Este o realitate faprul ca internetul amplifica intentiile de cumparare in mixul de media online, motiv pentru care piata mondiala de publicitate video online a inregistrat o crestere importanta in ultimii ani si este estimat sa ajunga la 3,3 miliarde de dolari pana in 2012.

Cel de-al doilea start-up web de succes din Romania este compania de publicitate video online Brainient, fondata de antreprenorul roman Emanuel Gal, 24 de ani, care a castigat Seedcamp Week in 2009. Dupa ce s-a numarat printre companii castigatoare ale Seedcamp Week in 2009, echipa Brainient s-a mutat la Londra si a gasit primii clienti pe piata din Marea Britanie.

De curand, start-up-ul a anuntat primirea unei a treia runde de finantare de 800.000 de dolari de la un grup de investitori din America si Marea Britanie, compus din fondul de venture capital Arts Alliance (fondul care a mai investit in Opera Software, LoveFilm si LastMinute.com) si un grup de investitori individuali printre care se numara Dave McClure, Sherry Coutu, Alex Hoye si Algy Williams.

Compania a mai atras anterior 2 runde de finantare, din partea SeedMoney si Seedcamp, aceasta a treia runda fiind insa cea mai mare. In ceea ce priveste destinatia banilor obtinuti in urma investitiei, antreprenorul roman spune ca acestia vor merge catre extinderea echipei de vanzari si extinderea pe piata internationala, in special cea catre Statele Unite. In urmatoarele 6-9 luni, Brainient isi va dechide biroul de la New York.

Platforma de publicitate permite adaugarea a diferite optiuni prin care reclamele online pot deveni mai interactive.

Brainient, precum si uberVU – companie care a facut subiectul articolului precedent, sunt idei stralucite ce s-au nascut in Romania dar care si-au gasit, din nefericire, oportunitatea de realizare in alte tari. Emanuel Gal declara ca “dacă vrei să faci ceva trebuie să fii acolo unde sunt oportunităţile şi unde sunt oamenii care te pot ajuta să reuşeşti" (sursa: http://www.money.ro/start-up-romanesc-pe-val-brainient-companie-de-100-de-milioane-peste-3-ani_674386.html). Iar aceasta este calea pe care aleg sa o urmeze majoritatea antreprenorilor romani, avantjos pentru afacere in sine, dar dezavantajos pentru pierederea tarii a unei alte valori…..

Iar Facebook???

Domnisoara Cyndi Schoot, in calitatea ei de purtator de cuvant pentru Facebook declara pe data de 25 ianuarie 2011 urmatoarele “Facebook did introduce a new product yesterday. t's called 'Sponsored Stories.' It went live yesterday. For a little background, it gives companies another way to do predictable and scalable word-of-mouth marketing on Facebook, and people may see stories from their friends on the sponsored section on the right side of their Home Page.” In traducere libera noi cei care utilizam un cont pe aceasta retea de socializare ar trebui sa sarim in sus de bucurie ca Facebook vine pe piata cu un nou concept de publicitate numit “Sponsored Stories”. Ei fac bani afisand pe contul fiecarui utilizator linkuri cu reclame agresive iar noi ne bucuram ca Facebook ne baga in seama, ne da posibilitatea sa ne facem un cont gratuit, iar mai apoi in schimbul acestui acess gratuit si liber exprimat ne bombardeaza cu reclame. Daca aceste reclame sunt utile sau nu, fiecare utilizator in functie de nevoile sale poate avea o parere diferita

Acest noua platforma de publicitate consta in aplicarea unui link la fiecare postare pe peretele de informatii care apare in mod normal pe feed-ul fiecarui utilizator. Link-ul respectiv ne conduce pe noi catre contul, pagina, reclamele, acelei firme care plateste pentru acest gen de publicitate. Prin urmare, fiecare client are in fata o noua metoda foarte agresiva de publicitate online, si fie ca vrem sau nu va trebui sa ne pierdem din timpul nostru atat de important ca sa inchidem zeci de ferestre ale diverselor firmel ce isi mai fac veacu pe Facebook.

Ei saraci anunta cu mare tam-tam aceasta nou idee ce inlocuieste programul de publicitate lansat in anul 2009 si care se numeste “Facebook Beacon”. Pana aici totu e limpede, cei din conducerea acestei jucarii numita Facebook vor sa inoveze, au foarte mult timp liber la dispozitie si nu stiu cum sa il utilizeze responsabil si nu mai au bani cu care sa isi finanteze excursiile lor costisitoare.

Pe acest taram inca virgin, al marketingului electronic totul este posibil. Important e sa fii un temerar care sa puna bazele unei directii pe care sa o poti urma si care sa fie copiata de partenerii tai din piata. Asa cum bine reiese din interviul doamnei Azita Arvani, directorul Arvani Group” "Facebook is persistent and aggressive with use of their user's information. And they will continue to push the envelope on that front, since there is a lot of churn elasticity with their users." care mai apoi mai adauga urmatoarele “"The liberty for a brand and Facebook to extract out a user's affinity information and frame it in a prominent spot for user's friends to see, should come with more responsibility," Eu tind sa cred ca aceasta distinsa doamna chiar are dreptate. In lumea aceasta online, lumea informatica, precum si in viata de zi cu zi, fiecare om este liber sa aleaga sau sa extraga tot ce ii convine si considera ca ii este util.

Facebook nu iti bate la usa, nu te trage de maneca, nu iti trimite citatii de la judecatoria Brasov, ci fiecare alege daca vrea sa aibe un cont pe aceasta retea de socializare, daca doreste sa fie activ cu acest cont si mai apoi sa suporte aceste campanii agresive de publicitate. Daca nu mie foame nu mananc, daca nu vreau reclame nu accesez linkurile care ma trimit acolo, si daca ele se deschid le ignor sau le inchid, aceasta este conlcuzia mea cu care doresc sa inchei aceasta poastare

Cum a incercat Tunisia sa fure parolele de Facebook ale cetatenilor sai

Guvernul din Tunisia a incercat sa implementeze un sistem pentru a putea fura parolele utilizatorilor Facebook din Tunisia. Acest lucru s-a intamplat din dorinta guvernului din Tunisia de a raspandi informatii ce vizau tara lor.

Acestia au luat aceasta decizie deoarece Facebook reprezinta cea mai mare retea de socializare care este folosita de majoritatea cetatenilor, bloggerilor dar si activisti.

Potrivit sefului securitatii Facebook, joe Sullivan, aceasta frauda s-a produs in preajma Craciunului. In aceasta perioada cei de la Facebook au primit un numar foarte mare de plangeri din Tunisia cu privire la disparitia subita a paginilor Facebook.

Dupa lungi cercetari, cei de la securitatea facebook au descoperit ca principalul hacker era chiar guvernul din Tunisia.

Revista "The Atlantic" precizeaza ca furtul paroleleor era o actiune inceputa din luna iulie 2010, cand noul ministru al sporturilor si tineretului instalat dupa fuga presedintelui Ben Ali, a prezentat pasii pe care autoritatile trebuia sa-i urmeze pentru a fura parolele de pe Facebook, Yahoo si Gmail.

Facebook a incercat sa puna la punct un nou sistem de verificare a identitatii titularilor de cont Facebook, care a fost activat numai in perioada atacurilor guvernamentale. Acesta este un protocol criptat care impiedica majoritatea tehnicilor de spionaj.

Facebook a dat un comunicat de presa prin care ei sustin faptul ca ei au tratat aceasta problema ca pe una strict tehnica, de securitate si nu ca pe o problema politica.

Se pare ca Facebook o data cu notorietate pe care a castigat-o intr-un timp atat de scurt, are atat pe multe probleme cu care probabil nu s-ar fi gandit niciodata ca o sa se confrunte. Acest lucru trebuie remediat si incercat o mai mare securitate asupra paginii de Facebook si asupra conturilor utilizatorilor.

Cred ca utilizatorii unei retele de socializre si nu numai trebuie sa se simta in siguranta si sa aiba parte de securitate pentru paginile personale si conturile create pe aceste site-uri.

Ar trebui sa ne gandim de doua ori - atunci cand dorim sa ne cream un astefel de cont - la ce implica si care sunt avantajele si dezavantajele acestui profil nou creat. So, be careful folks!!!

uberVU – statistici social media in timp real


Web-ul este astazi, in era digitala, o limba internationala, iar inovatia web este accesibila din orice colt al globului.

Start-up-ul web deschizator de drumuri pentru Romania a fost uberVU, compania web care ofera statistici si informatii in timp real despre prezenta unui brand sau unei companii in social media. Fondata la inceputul anului 2008 de catre trei antreprenori romani, Dan Ciotu (CTO), Vladimir Oane (CEO) si Dragos Ilinca (Marketing & Customer Development) – uberVU s-a numarat printre cele 6 companii castigatoare ale Seedcamp Week in toamna lui 2008 si si-a stabilit sediul la Londra, primind si o prima investitie din partea Seedcamp.

Ideea de la care a pornit afacerea a fost centralizarea continutului a mai multe bloguri, pe care fondatorii uberVU le urmareau, acestia au inceput sa se gandeasca la o solutie care sa ii ajute sa urmareasca in acelasi loc toate comentariile primite si sa le poata raspunde, fara sa mai fie nevoie sa viziteze fiecare blog in parte.

In 2009, compania a primit o runda de investite de pana la un milion de dolari pentru dezvoltare, si-a marit echipa si a castigat pana astazi clienti din 27 de tari de peste tot din lume.

uberVU urmareste subiectele de discutie de pe toate website-urile de social media populare precum: Blogger, Wordpress, MovableType, TypePad, Del.icio.us, StumbleUpon, Pica, Flickr,YouTube, VImeo, Digg, Reddit, HackerNews, Mixx, Twitter, Facebook, Google Buzz, MySpace si forumuri – si realizeaza statistici despre cuvinte cheie, brand-uri, companii si discutiile purtate despre acestea.

In acest moment, pe piata internationala mai exista o serie de produse asemanatoare cu uberVU, dar care nu ofera toate facilitatile acestuia - de exemplu, Google Alerts care te anunta cand cuvintele care te intereseaza au aparut intr-un anumit context pe internet. Iar produsele create special pentru a fi utilizate de companii sunt foarte scumpe, implementarea putand sa coste si 100.000 de euro. Optiunile generale ale uberVU pot fi accesate gratuit de catre oricine, dar exista si conturi premium, pentru o serie de informatii specifice, destinate in special oamenilor de PR, de marketing, celor care sunt afectati de ceea ce se spune despre ei sau despre afacerea lor. Informatiile taxate vor fi legate de elemente precum market reach, ROI, eficienta etc, date esentiale pentru cei care care vor sa stie, de exemplu, cati oameni au raspuns unei campanii online sau care a fost reactia lor, pentru mai mai multe detalii http://www.ubervu.com

8 produse Google pe care Larry Page ar trebui sa le desfiinteze

Tocmai am citit un articol de pe http://www.businessinsider.com/ in care Google declara ca va fi mult mai agresiv in a scapa de experimentele si produsele care nu mai merg.
În calitate de CFO Patrick Pichette a spus: "compania va permite unităţilor de afaceri Google sa concureze pentru utilizatori, asa se vor "hrăni câştigătorii" şi "înfometa învinşi."
În afară de căutare, Google a numit patru întreprinderi în calitate de laureaţi: publicitatedisplay, Android, YouTube, si Google Enterprise.
Ca şi invinsi, Google a subliniat retragerea rapida a lui Wave şi Nexus One strategie direct-to-consumer pentru Android.
Când Larry Page preia functia de CEO la 04 aprilie, sunt mai multi invinsi pe care ar trebui sa ii reduca.
Si acum cele opt produse(invinsii) de care spuneam in titlu:
1. Knol- un fel de wikipedia dar nu la fel de util;
2.Orkut- deoarece Brazilia nu este de ajuns;
Fiind cea mai mare reţea socială în Brazilia nu este un răspuns credibil la Facebook.Orkut are prea mulţi utilizatori pentru ca Google să-l închidă, dar compania ar putea cu uşurinţă să găsească un cumpărător.
3.Buzz- cine il foloseste?
Google Buzz seamană foarte mult cu Facebook, cu o singură diferenţă mare - aproape nimeni nu-l foloseste. Referirile la confidenţialitate a speriat o multime de utilizatori prea de timpuriu.
4.Sanatatea- prea multa munca, prea putine recompense;
Dacă Google Health într-adevăr a făcut uşoara organizarea fişierelor medicale aceasta ar putea fi utila într-un singur loc. Chiar vrei să-ti petreci week-end-ul introducand informaţiile dvs. de asigurări de sănătate într-un site Web atunci când cea mai mare parte este, probabil, pe site-ul furnizorului de asigurare deja? Google Health nu are de gând să revoluţioneze industria de îngrijire a sănătăţii şi este în afara modului de a face de afaceri a lui Google.
5.Buticuri: prea specializate;
Google nu este cunoscut ca un nume de încredere în moda pentru femei. Acesta este un tip îngust de nişă pe care Google nu ar trebui să încerce sa il umple.
6. Masini care se auto-conduc. De ce?
Construirea de masini de auto-conducere în speranţa de rezolvare a problemelor lumii de energie şi de încălzirea globală? Asta e un hobby interesant, sau poate o companie spin-off?
7.Chrome OS. Android face mai mult, si mai bine;
Chrome a fost un experiment interesant, dar s-a terminat. Este timpul sa fuzioneze cu Android.
8.Google TV: deoarece TV şi Web nu se amesteca.
Cam astea au fost produsele Google care exista dar nu prea au utilitate viabila, daca e sa ne luam dupa cele descrise in articol. Parerea mea este ca au dreptate, sunt produse ok, dar depasite de altele sau care intr-adevar in momentul de fata nu sunt utile si usor de folosit.

Motorola Defy a ajuns si in Romania


Cautand un articol interesant pentru postare, am gasit un studiu care spunea ca reducerile spectaculoase la imbracaminte si incaltaminte din aceasta luna nu-i atrag pe romani, asa cum se asteptau mai toti comerciantii…..in schimb, magazinele de electronice sunt asaltate…motiv pentru care am considerat ca v-ar interesa stirea mea in legatura cu Motorola Defy.    

            Dupa cum stie mai toata lumea, telefoanele mobile inteligente pot fi de multe ori dispozitive foarte sensibile. În ciuda materialelor foarte rezistente folosite pentru protecţia ecranului sau a carcasei metalice, ele se pot defecta dacă apă sau prea mult praf intră în interior.

Iată că astăzi, operatorul de telefonie mobilă Cosmote, se laudă cu Motorola DEFY(telefon ce a fost fost construit ca să sfideze aceste probleme) în oferta sa.

Smartphone-ul cu Android 2.1 şi ecran de 3.7" este rezistent la căzături, la apă cu adâncimea de până la 1 m şi nu permite prafului să intre în carcasă. Gadgetul ofera posibilitatea de navigare pe internet prin intermediul Adobe Flash Lite, ce permite accesarea mai multor pagini web cu continut Flash, vizualizarea pozelor si videoclipurilor.

            Gadgetul  poate fi personalizat cu ajutorul celor peste 100,000 de aplicatii, widget-uri si jocuri disponibile pe Android Market si de asemenea ofera acces la serviciile Google, precum Google Search, Google Maps si Gmail.

In plus, dispune de camera foto de 5 mp cu blitz, zoom digital si auto focus care permite surprinderea momentelor importante, 2GB card inclus, tehnologie CrystalTalk PLUS care amplifica vocea prin actiunea inteligenta a doua microfoane, fara a fi nevoie sa ridici tonul vocii pentru a acoperi zgomotul de fond.

De asemenea, Motorola DEFY beneficiaza de DLNA ceea ce ne permite vizualizarea, stocarea si impartirea continutului multimedia cu alte aparate compatibile din locuinta precum televizoare HD, console de jocuri si calculatoare. 

Un element de noutate este reprezentat de Media Player-ul Conectat la internet. Nu este un simplu mediu de organizare si redare a galeriei musicale si video, ci o noua forma de divertisment. Numele piesei, informatii despre album, versurile si alte informatii sunt disponibile in timp real cu redarea melodiei. Puteti afla ce asculta cei din jurul vostru si chiar crea topuri cu cele mai ascultate melodii.

Destept telefon…..nu?Sper ca v-am putut fi de folos in cazul in care va gandeati sa achizitionati un telefon, iar dupa parerea mea, la un pret destul de bun (1199 lei fara abonament).

Internetul in Romania


Conform unui studiu relaizat in 209 tari si regiuni de catre compania americana Akamai Technologies, Romania s-a aflat si in trimestrul al treilea al anului trecut pe locul patru la nivel global in functie de viteza medie de conectare la internet, cu 7,7 Mbp/s, fata de 6,8 Mbp/s in al doilea trimestru din 2010.

Primele zece tari la nivel mondial in privinta vitezei medii de acces la internet sunt Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia, Romania, Olanda, Letonia, Republica Ceha, Elvetia, Taiwan si Danemarca.

Romania este astfel prima tara in Europa in functie de viteza de conectare, cu o viteza de download de 23.98 Mbp/s (locul 4 in lume) si o viteza de upload de 9.93 Mbt/s (locul 5 in lume), (sursa: http://www.speedtest.net/global.php#0 ).

Asadar se inregistreaza un trend crescator, insa care sa fie motivul acestuia?

In primul rand trebuie sa stabilim cine sunt “internautii” romani si ce fel de informatii cauta prin intermediul internetului. Doru Panaitescu, consultant si trainer in marketing si publicitate online, clasifica utilizatorul de internet astfel: cel in varsta de 45 de ani care foloseste Google doar cand nu are de ales si are mai putin de 200 de contacte in telefon, cel in varsta de 30 de ani pentru care internetul este o utilitate, si tanarul de 15 ani pentru care mediul online este “un fel de electricitate”, un mod de viata.

Utilizatorul de 45 de ani si-a petrecut copilaria cu un televizor alb-negru, pick-up, magnetofon, telefon cu disc, iar primul contact cu internetul l-a avut la 30-35 de ani. Este inregistrat pe LinkedIn, utilizeaza Facebook si Twitter doar accidental si are retea wireless la birou.

Utilizatorul de 30 de ani face parte din generatia MTV, si-a petrecut adolescenta cu televizor color, un casetofon, walkman, si telefon cu taste, iar primul sau contact cu internetul a fost la 15-20 de ani. Pentru acest tip de utlizator internetul este un mediu de lucru uzual, are conturi active pe Facebook, Twitter, Linkedin, You Tube, chiar si Hi5.

Utilizatorul de 15 ani este parte a generatiei iPod, s-a nascut intr-o familie dotata cu televizor cu 100 de canale si are Playstation, PC, CD, DVD, email to fax, telefon mobil. Primul contact cu internetul l-a avut la 5-10 ani, iar mediul online este pentru el o normalitate, detinand aproximativ 1.000 de contacte cumulate in telefon si in retelele sociale, are conturi pe Yahoo, Facebook, Twitter, Linkedin, Hi5, YouTube si cauta wireless oriunde.

Romanii folosesc internetul pentru informatii (89,72%), comunicare/socializare (58,27%) sau incarcat/descarcat fisiere (39,29%). De asemenea, pe Internet, se citesc bloguri sau forumuri (36,15%), se urmaresc clipuri si filmulete online (35,35%) sau se joaca jocuri online (25,18%), se cauta informatii financiare sau de afaceri (22,32%), se vizioneaza programe TV online (16,19%) sau se deruleaza alte tipuri de activitati (2,59%).
Cele mai vizitate categoriile de site-uri sunt ziarele si revistele online (63,93%), comunitatile online (Hi5, LinkedIn sau Facebook - 49,92%) si site-urile cu locuri de munca (36,53%). Pe locurile urmatoare in preferintele internautilor se afla site-urile auto (23,80%), cele de Internet banking (23,63%), comert electronic (25,41%), turism (19,76%), cele cu profil imobiliar (11,93%) si site-uri pentru adulti (11,69%), precum si alte tipuri de site-uri.
In ceea ce priveste cele mai cautate informatii online, pe primul loc se afla cele referitoare la medicina, sanatate si alimentatie (50,12%), evenimente/stiri despre Romania (43,77%), computere, software, IT & Internet (40,31%), dar si acelea vizand familia si viata de cuplu (39,41%), stiinta si tehnica (35,39%), turismul, calatoriile si vacantele (34,92%), copiii si educatia lor (32,80%) sau datele referitoare la bucatarie/retete culinare (32,22%).

Asadar, gradul de penetrare a internetului in randul populatiei este in continua crestere, devenind un instrument permanent in viata de zi cu zi. Curiozitatea si setea de informatie a romanilor ofera posibilitatea dezvoltarii unei infrastructuri solide pentru noile afaceri desfsasurate prin intermediul internetului.

Informatia este mai aproape decat ne-am asteptat sa o folosim bine!

Pentru copii




Zambetul unui copil merita orice efort, de aceea parintii fac orice compromis este nevoie pentru a-si face copiii veseli. Pentru a asigura buna dezvoltare a acestora pentru a le dezvolta aptitudinile sociale si creative, parintii trebuie sa le ocupe timpul cu ceva. Ce poate fi cel mai potrivit pentru copiii din intreaga lume? Jocul, desigur.

Facand o paralela si comparand, vietile copiilor care au trait in urma cu ceva timp erau foarte diferite de vietile copiilor din zilele noastre. Pe langa toate obiectele care ne fac vietile mai usoare, jucariile sunt una dintre cele mai bune lucruri care s-au inventat.

Companiile au evoluat din ce in ce mai mult, s-au dezvoltat in creativitate si cererea de pe piata a devenit tot mai mare, astfel industria jucariilor a devenit o industrie foarte mare. Creeatori de jucarii au incercat sa identifice tot mai mult nevoile si au realizat de la cele mai simple jucarii pana la cele mai sofisticate si tehnologice jucarii, care aduc mult divertisment atat copiilor cat si mult ajutor parintilor care au nevoie de ele pentru educatia copiilor.

Cu ceva timp in urma, copii se jucau cu jucarii destul de simple, papusi si masinute din materiale simple si usor de fabricat, dar din cauza evolutiei pietei si tehnologiei, astazi s-a ajuns la o diversitate foarte mare, dar si la cele mai inventive jucarii si alte accesorii care sunt mult mai moderne fata de ce a fost in trecut.

Putem afirma ca in masura ce pretentiile copiilor cresc si aceasta industrie se va dezvolta tot mai mult, dar putem spune si de producatorii care in dorinta lor de expansiune si dezvoltare, vor aduce tot timpul noi si noi idei si jucarii care sa tina pasul cu moda.

Din acest motiv, a ineput sa se dezvolte si comertul online cu jucarii. Este multe mai util, parintii putand gasi jucarii care nu sunt vandute in magazine, la un pret mult mai mic. Oferta de produse comercializate este de asemenea foarte diversificata. Piata romaneasca online este inca de dimensiuni mici si nesemnificativa. Cu toate acestea au inceput sa apara din ce in ce mai multe site-uri care comercializeaza jucarii.

Un exemplu este www.toyfun.ro, unde se gasesc aproximativ 2 000 de jucarii. Este o investitie de 200 000 de euro a grupului FiT Distribution, al carui proprietar este Marius Ghenea. In cadrul lansarii acestuia, in anul 2009 s-a propus ca obiectiv principal, ca pana anul trecut, 2010 sa se ajunga la o cota de piata de 35%, din vanzarile online de jucarii din Romania. Desigur acest lucru nu s-a intamplat. Vezi mai multe aici...

Cu toate acestea, Marius Ghenea, la numai 42 de ani, a obtinut intr-un top al brandurilor personale de afaceri, al revistei Biz, un scor mult mai mare decat Ion Tiriac. El fiind considerat unul dintre cei mai promovati si recunoscuti exponenti ai generatiei tinere de antreprenori. Averea lui este estimata la 40 de milioane de euro. Vezi mai multe aici...

Pentru a-si extinde afacerile privind comertul online, FiT Distribution a achizitionat in anul 2009 magazinul online, PC Garage. A fost o tranzactie privata si nu au fost mentionate niciodata cifre. Compania detinea si un mall online care a vandut in primele doua saptamani de la deschidere, produse in valoare de 28 000 euro. Vezi mai multe aici...

Potrivit unui articol de ziar, oamenii de afaceri locali au oferit solutii de iesire din criza economica. Sfatul lui Marius Ghenea a fost relaxarea sistemului fiscal, pentru a se putea redresa economic. Un pas important pentru companiile mici si mijlocii care doresc sa se dezvolte. Vezi mai multe aici...

In concluzie, comertul online se poate spune ca este unul din business-urile de viitor. Oamenii devin mai comozi, iar produsele comercializate pe internet sunt mai accesibile ca pret si mai numeroase. Din punctul meu de vedere cel mai important cand alegi o afacere este domeniul de activitate. Cele mai profitabile au fost business-urile care s-au bazat pe slabiciuni ale oamenilor. Jocuri, viata virtuala, gadgeturi, dulciuri, tehnologii sau jucarii pentru copii. Riscati, orice idee se poate transforma in succes!

In continuare sunt link-uri catre site-uri de jucarii:

http://www.jucariata.ro/

http://www.jucariidinlemn.com/

http://www.raftulcujucarii.ro/

http://www.toyz.ro/