Se afișează postările cu eticheta YouTube. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta YouTube. Afișați toate postările

duminică, 18 decembrie 2011

Cum sa faci bani din YouTube


Desi as putea incepe sa prezint povestea de succes YouTube si munca din spatele acestui mare succes a fondatorilor, pana in momentul in care au ajuns sub umbrela marelui Google...o sa sar peste partea asta si o sa va dau niste sfaturi mai practice, si anume, de ce este toata lumea interesata: cum sa faci bani din YouTube.

YouTube este asadar, site-ul care se bucura de cel mai mare trafic din punct de vedere al video-urilor postate si vizualizate in intreaga lume. Desi la inceput a pornit ca o modalitate de entertainment, prietenii isi postau intre ei clipuri haioase, dadeau commenturi, practic o retea de socializare bazata strict pe videoclipuri, cu timpul a capatat o mare amploare, in sensul ca poate deveni o afacere sa ai un cont pe YouTube, sa ai multi subscribe-ri (persoane care isi fac cont pentru a vizualiza channelul tau), sa ai multe clipuri postate si mai ales, sa ai milioane de vizualizari.

Mai mult de atat, serviciul YouTube a devenit o metoda de promovare nu doar a oamenilor de rand sau a muzicienilor care doresc sa ajunga celebri ci si a trupelor si artistilor consacrati. Multi dintre acestia prefera sa isi lanseze noile melodii in premiera pe YouTube, folosind serviciul VEVO, aparut recent, care ofera multe clipuri in format HD, la calitate excelenta.

Desigur acest fapt a atras si multe critici ale utilizatorilor obisnuiti cu YouTube ca fiind site-ul unde nimic nu costa, unde nu se face reclama la nimic si unde doar se posteaza clipuri intre prieteni, for fun.

Dar sa revenim la modalitatea de a face bani, un adolescent cu mult timp liber fiind.

In primul rand ar trebui, evident, creat un cont pe site, iar mai apoi crearea unui channel, care sa aiba un nume cat mai interesant si atragator. De asemenea ar putea si sa indice ce profil ar avea channelu, ce tipuri de clipuri se pot gasi la accesare. (de ex: tutoriale pentru anumite softuri, idei de afaceri, clipuri amuzante sau tips pentru gameri).

Al 2 lea lucru pe care trebuie sa-l faci este sa stabilesti ce metoda de broadcast vei folosi, adica daca vei alege sa filmezi cu o camera lucruri din jur, viata personala de zi cu zi (numit Vlogging), intamplari amuzante alaturi de prieteni, locuri extraordinare pe care le-ai vizitat sau sa te filmezi in timp ce inregistrezi cu formatia ta muzicala incercand sa te lansezi; cea de-a 2-a varianta de broadcast ar fi sa creezi anumite tutoriale pentru folosirea anumitor programe (Photoshop, Corel Draw, softuri de programare etc) sau review-uri pentru jocuri/filme, un lucru de mentionat la aceste video-uri ar fi sa folosesti vocea in timpul explicarii tutorialelor, acorda incredere mai mare publicului si o putere mai mare de intelegere.

Crearea unui video de succes sau viral video ar fi urmatorul pas pe care trebuie sa-l faci. Trebuie sa te gandesti ce le-ar placea celor din comunitatea YouTube sa vizioneze. Partea buna este ca oamenii sunt foarte deschisi, deci vor dori sa vizioneze aproape orice, totusi ar fi cateva teme care nu au cum sa dea gres: filmulete cu animale dragute: pisici, catelusi, hamsteri (cam orice mic si pufos o sa functioneze), apoi mai sunt clipurile cu masini si fete frumoase, muzica (care nu este furata), dar mai ales filmulete funny, pline de umor (acum depinde de umorul fiecaruia, dar multe au audienta generala, ca sa zic asa).

Un lucru foarte important in postarea unui clip este acela de a nu viola regulamentul de continut si anume:

  • postarea de clipuri care nu iti apartin si nu ai drepturi asupra lor (clipuri muzicale, clipuri facute de altcineva si postate de tine, sau cover-uri muzicale fara drept de folosire de la autor - acesta te va impiedica sa devii ulterior partener YouTube)
  • clipuri care contin persoane care nu si-au dat acordul sa fie in clipul tau, filmate fara voia lor
  • clipuri care au continut necorespunzator pentru copii (violenta, sadism etc) - acest lucru te va impiedica de asemenea sa devii partener.

Lucrul fara de care nu poti sa faci bani pe acest site este numarul de vizualizari. Orice clip ai postat trebuie sa-l promovezi apoi, pentru a avea succes. Poti incerca postarea lui pe site-urile de socializare sau distribuirea catre prieteni prin e-mail, messenger etc. totul pentru a creste numarul de view-uri. O modalitate mai avansata de a creste numarul este instalarea unui soft numit Viewet care odata instalat iti creste numarul de vizualizari atat tie cat si celorlalti care au programul instalat, practic este un schimb automat de views. Insa, dupa cum va asteptati deja, daca vreti sa deveniti partener YouTube trebuie sa renuntati sa-l mai folositi pentru ca ei considera acest lucru trisat, pe buna dreptate.

Am ajuns si la partea mult discutata pana acum, aceea de a deveni partener YouTube. De aici incolo putem spune ca poti incepe sa castigi bani cu conditia sa fii indeplinit cerintele pana aici, de la pasii anteriori. Asadar daca ai obtinut cateva mii de view-uri intr-o saptamana pe un video postat de tine si ai atras atentia celor de la YouTube te poti astepta sa primesti un e-mail direct de la ei prin care esti instiintat ca ai fost primit in programul AdSense al YouTube-ului. La acceptarea invitatiei incepi oficial sa castigi primii tai bani din YouTube, sa nu te astepti la sume foarte mari pentru doar un singur clip insa..

Pentru a intra serios in business va trebui sa aplici pentru un parteneriat total cu cei de la YouTube. Asta se poate intampla doar in momentul in care ai multe video-uri postate care aduc mii de vizualizari, daca ai subscribe-ri care asteapta zilnic clipurile postate de tine si mai ales daca toate clipurile tale corespund cerintelor si regulamentelor YouTube. Aceste lucruri le vei afla citind regulamentul intern pentru partnership. Daca toate aceste lucruri se intampla, poti aplica atunci folosind adresa www.youtube.com/partners. Dupa aplicare va dura aproximativ doua saptamani pana cand vor analiza cererea ta si vei primi un raspuns. In cazul in care aplicatia este respinsa va trebui sa astepti inca doua luni pana cand vei putea aplica din nou, timp in care ai putea sa-ti revizuiesti postarile, sa le imbunatatesti si sa le inmultesti.


In momentul in care esti acceptat vei incepe sa castigi bani prin AdSense, plata minima fiind de 100$ pentru inceput. Poti folosi din acest moment reclame la clipurile tale, care sa inceapa inainte de video, care sa fie prezente sub clipul tau sau in timp ce ruleaza. Cu cat mai multe clipuri vei uploada cu atat iti vei mari castigurile din aceste reclame.



Cam acestia ar fi pasii pentru a ajunge sa castigi bani folosind site-ul YouTube, cu timpul vor aparea si au aparut deja tot mai multe metode pentru a-ti maximiza profiturile, prezentarea mea a fost doar o introducere in domeniu. Goodluck!

joi, 15 decembrie 2011

YouTube EDU




Unde ne duce gandul cand vrem sa ascultam/vedem melodiile/videoclipurile favorite, sau orice videoclip din orice domeniu?
Raspunsul este unul foarte simplu: YouTube

YouTube-ului i se poate atribui cu usurinta cuvantul: fenomen. Este un site web care pune la dispozitia utilizatorilor accesul la orice videoclip din lumea intreaga privind orice domeniu.A luat nastere in anul 2005 in februarie facand parte din conceptul web 2.0.

In anul urmator Google a reusit sa il cumpere, aducandu-i schimbari majore in anul 2011, uimind prin schimbarea interfetei, si a featurilor, multi aducand critici acestei schimari considerand ca noul look este mai greoi si mai incarcat. Un aspect neplacut pe care acest site la avut inca de la inceput este modul in care este organizata partea de blocari a videoclipurilor pentru anumite tari si de asemenea si drepturile de autor pentru videoclipurile uploadate

Google a transformat acest site intr-o masina de facut bani, avand dupa 2 ani de la achizitie un venit de 200 milioane de dolari, facand progrese incredibile privind reclamele.

Are un impact social foarte mare, oricine are acces la internet poate vizualiza orice videoclip din orice domeniu, dar in acelasi timp poate si uploada videoclipuri daca este inregistrat

Youtube este cel de-al treilea cel mai vizitat site dupa Google si Facebook

Un serviciu oferit de YouTube care mi-a atras atentia a fost YouTube Education.

YouTube EDU vine in ajutorul elevilor, studentilor, profesorilor punand la dispozitia acestora videoclipuri care pot face cursurile mai interactive si mai usor de inteles, fiind dedicat institutiilor de invatamant.
Prezentare:


Acesta poate fi optimizat in funcţie de dorinta utilizatorilor. Astfel administratorii si profesorii au acces la tot continutul Youtube si pot decide ce videoclipuri vor fi disponibile pentru studentii lor. Se ofera acces facil la cursuri tinute de profesori din întreaga lume, ceea ce poate face procesul de invatamant mult mai placut.

A fost lansat in 2009 si centralizeaza continutul a peste 100 de universitatii si licee. Pot fi gasite peste 200 de cursuri complete de la universitati de top ,cum ar fi MIT, Stanford, UC Berkeley, UCLA, Yale si IIT/IISc

Multe lucruri utile si placute care iti simplifica viata si iti poate schimba perceptia despre ce inseamna 'a studia' este la indemana studentilor/elevilor din alte tari, dar in ceea ce ne priveste pe noi, trebuie sa ne procuram modalitati noi si mai utile singuri, deoarece YouTube Education nu este valabil si pentru tara noastra. Nu ne ramane decat sa asteptam poate va ajunge si la noi aceasta abordare a cursurilor.


marți, 18 ianuarie 2011

Social media aplicată în cazul unei organizaţii non-profit: Witness

Căutam pe Internet nişte exemple practice de campanii social-media aplicate de diverse companii, dar mi-am dat seama ca majoritatea dintre acestea are acelaşi scop: utilizarea Youtube, a reţelelor sociale şi a unui blog pentru promovarea produselor sau serviciilor oferite, în vederea atingerii unui scop bine definit – maximizarea profitului.

De aceea cazul organizaţiei Witness din articolul de faţă mi s-a părut foarte interesant din mai multe puncte de vedere.

În primul rând este este o organizaţie non-profit, deci obiectivul principal nu este obţinerea unui profit, ci sensibilizarea publicului cu privire la încălcarea drepturilor omului din diferite zone ale lumii, informarea persoanelor despre diferitele campanii organizate de Witness, cât şi creşterea donaţiilor strânse în cadrul evenimentelor special organizate. Witness încurajează oamenii să transforme poveştile personale de abuz capturate în videoclipuri în instrumente puternice în plan legal, promovând responsabilitatea publică.

În al doilea rând, Witness a început încă din 2006 să utilizeze instrumentele social media prin crearea unui canal Youtube. În momentul de faţă, acestea s-au diversificat, prin utilizarea unui blog (care se dovedeşte a fi cel mai efficient în transmiterea mesajelor), a unei pagini oficiale Facebook, un cont de Twitter şi unul pe Flickr pentru partajul de poze.

De asemenea, mai este folosit un newsletter, care ajunge la 30.000 de destinatari şi care s-a dovedit a fi cel mai eficient în strângerea de fonduri (în textul newsletter-ului apare un link către pagina de donaţii).

Esenţial este conţinutul creat, care în principal este scris într-un articol poste pe blogul organizaţiei (“Video for Change”), urmând să fie transmis şi pe celelalte canale anterior menţionate. Conţinutul este concis, direct şi consistent, care are la bază misiunea de non-profit.

Ca şi măsurarea a ROI-ului acestei strategii social media, se folosesc doi indicatori :

- creşterea gradului de conştientizare (dacă publicul este mai conştient de campanii, programe) ;

- donaţiile (dacă se ating targeturile propuse în cadrul galelor festive).

Cu ajutorul unui fişier Excel, se păstrează evidenţa followerilor, accesărilor de conţinut, comentariilor, a referenţierilor, ceea ce permite observarea evoluţiei acestora în timp.

Deşi nu au avut de la bun început o strategie social media bine stabilită, unele lucruri au fost învăţate pe parcurs. De exemplu, în cadrul unei campanii Youtube de informare cu privire la lipsa tratamentului pentru HIV în anumite regiuni din Congo, deşi video-urile au atras un număr mare de vizualizări, au generat şi multe comentarii neprotrivite, din cauză că mesajul a fost scos din context. Drept urmare, Witness a trebuit să aprobe comentariile înainte de a fi postate pentru a evita astfel de devieri de la politica de bază a organizaţiei.

Un alt aspect de luat în calcul este siguranţa persoanelor care apar în videoclipurile postate, deoarece dacă nu le este protejată identitatea, acestea ar putea avea de suferit ulterior (arestări, persecuţii). Şi cum viteza de transmitere a informaţiilor este esenţială, Witness doreşte să lanseze cât de repede posibil o aplicaţie pentru platformele mobile care să permită activiştilor care filmează să ascundă faţa persoanelor din videoclip prin înceţoşarea imaginii, încât să poată transmite live secvenţa filmată.

Ca şi planuri de viitor în materie de strategie social media, organizaţia Witness are în vedere lansarea unui site web, integrarea tuturor platformelor de comunicare într-un singur site web de bază, un accent mai mare pus pe campanii pentru platforme mobile şi pe comunicarea în jurul discuţiilor, video-urilor organizaţiei de pe Facebook şi Twitter.

Iar ca ultim sfat, care poate fi aplicat în cazul oricărei companii : învaţă să asculţi pentru a fi ascultat.

And that’s all about social media I guess… :)

marți, 4 ianuarie 2011

Instrumente gratuite de marketing online

Monitorizare trafic

Pentru cei care incep o afacere online, sau care au un buget de marketing ce tinde spre zero urmatoarele instrumente s-ar putea dovedi foarte utile...

Google Analytics

Este un instrument gratuit, oferit de Google. Permite analiza traficului de pe website, observa si raporteaza modificari importante, permite evidentierea informatiilor relevante. Utilizatorul poate numi persoanele care sa aiba acces la informatiile oferite si le poate modifica oricand nivelul de acces. Conform Google, aspectul paginilor nu va fi modificat, nu se vor adauga linkuri sau text suplimentar.

Add This

Este un alt instrument de analiza al traficului ce permite, pe langa aspectele clasice, identificarea modului in care continutul siteului dumneavoastra este mentionat pe Facebook si Twitter. Instrumentul permite si identificarea categoriilor de utiizatori care aduc cel mai mult trafic.

http://www.addthis.com/features

Astfel de tool-uri sunt foarte utile chiar si pentru afacerile ( online sau traditionale) care isi permit achizitionarea de softuri performante ( si / sau costisitoare):

1. Nu are rost sa cumperi un anumit soft daca se gaseste unul gratuit care sa se potriveasca la fel de bine nevoilor tale.

2. Incercand intai instrumentele gratuite, persoana responsabila isi poate da seama mult mai usor de ce are nevoie si evita astfel sa cumpere un soft/ serviciu performant dar care sa nu se potriveasca nevoilor sale.

Promovare

YouTube

Din ce in ce mai multe entitati aleg promovarea produselor prin intermediul YouTube. Se pot gasi aici materiale promotionale si prezentari de vanzari pentru produse ce includ: cursuri de dans, diferite aparate si instrumente, masini, jocuri pe calculator, etc.

Facebook

Oricine are cont de Facebook stie despre ce vorbesc. La fel ca si in cazul YouTube, numarul de firme / produse care au pagina de Facebook creste simtitor. Un exemplu interesant este libraria Carturesti, afacere traditionala, care si-a extins activitatea initial prin intermediul unui magazin online urmat de o pagina de Facebook ce ma tine la curent cu toate evenimentele, lansarile, promotiile .

Accesul la un grup imens de persoane, in mod gratuit prezinta unul din cele mai importante avantaje. In plus, YouTube si Facebook asigura si un grad sporit de interactivitate si cresc increderea potentialilor clienti, daca sunt folosite corect. ( si responsabil)

Indiferent de tipul de afacere pe care o detineti sau pe care doriti sa o incepeti, merita sa luati in considerare aceste instrumente gratuite in 2011.