miercuri, 5 septembrie 2012

UE: ce este şi cum funcţionează

Informaţii generale

Fapte şi cifre

Ţări

Instituţii şi organisme

Istorie

Lucrați pentru UE


Informaţii generale despre Uniunea Europeană

UE este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 27 de ţări europene şi acoperă aproape tot continentul.

UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: ţările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic şi astfel se evită riscul izbucnirii unui conflict.

De atunci, UE a evoluat mult, transformându-se într-o piaţă unică imensă, cu o monedă comună (euro). Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activităţi în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu.

De mai bine de jumătate de secol, continentul european se bucură de pace, stabilitate şi prosperitate. Populaţia sa trăieşte la standarde ridicate şi beneficiază de o monedă comună europeană. Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre ale UE, oamenii pot circula liber pe aproape tot continentul. Şi este mult mai uşor pentru cetăţenii europeni să trăiască şi să muncească în alt stat membru.

Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Cu alte cuvinte, toate acţiunile pe care le întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun acord, în mod voluntar şi democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.

Unul dintre obiectivele principale este promovarea drepturilor omului, pe plan intern şi mondial. Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului sunt valorile intrinsece ale UE. Din 2009, odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale reuneşte toate aceste drepturi într-un singur act. Instituţiile UE sunt obligate prin lege să le respecte, la fel şi guvernele statelor membre atunci când aplică legislaţia europeană.

Piaţa unică este principalul motor economic al UE, facilitând libera circulaţie a bunurilor, a serviciilor, a capitalului şi persoanelor. Un alt obiectiv-cheie este dezvoltarea acestei resurse majore, pentru a le permite europenilor să se bucure din plin de avantajele pieţei unice.

Pe măsură ce se extinde, UE doreşte ca instituţiile europene să fie mai transparente şi mai democratice. Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleşi prin vot direct, este investit cu noi prerogative, iar parlamentele naţionale joacă un rol mai important, participând la procesul decizional alături de instituţiile europene. De asemenea, cetăţenii europeni beneficiază de mai multe mijloace de a participa la viaţa politică europeană.

Date şi cifre

Informaţii şi cifre despre instituţiile UE, statele membre şi economia europeană.

Viaţa în UE

Statisticile privind nivelul de prosperitate, atitudinile, cheltuielile din domeniul educaţiei şi interesul faţă de învăţarea limbilor străine arată că între statele membre există atât asemănări, cât şi deosebiri.

Economia

Crearea pieţei unice şi intensificarea schimburilor comerciale şi a activităţii economice în general au transformat UE într-una dintre cele mai mari puteri comerciale. Uniunea depune eforturi pentru a menţine o creştere durabilă investind în transporturi, energie şi cercetare şi încercând, în acelaşi timp, să reducă impactul pe care evoluţiile economice viitoare le-ar putea avea asupra mediului.

Administrarea UE - personal, limbi şi locaţii

UE alocă aproximativ 1% din bugetul său anual cheltuielilor cu personalul, cheltuielilor administrative şi de întreţinere a clădirilor.

Economia

Funcţionând ca piaţă unică, UE este o putere comercială majoră. Ea depune eforturi pentru a menţine o creştere durabilă investind în transporturi, energie şi cercetare şi încercând, în acelaşi timp, să reducă impactul pe care dezvoltarea economică le-ar putea avea asupra mediului.

Statistici privind economia UE

Începând cu 2004, la UE au aderat 12 noi state membre, ceea ce a făcut ca PIB-ul Uniunii (producţia de bunuri şi servicii) să crească semnificativ, fiind astăzi mai mare decât cel al Statelor Unite.

  • PIB (12 268 387 milioane de euro în 2010)

Comerţ

Cu toate că populaţia UE reprezintă doar 7% din populaţia mondială, schimburile sale comerciale cu restul lumii reprezintă aproximativ o cincime din importurile şi exporturile derulate la nivel mondial. UE este principalul exportator şi al doilea importator ca mărime din lume.

Aproximativ două treimi din comerţul total al statelor membre se efectuează cu alte ţări ale UE.

În ceea ce priveşte comerţul exterior, Statele Unite reprezintă cel mai important partener comercial al UE, urmat de China. În 2005, participarea Uniunii la exporturile înregistrate la nivel mondial a fost de 18,1% şi de 18,9% la importuri.

Ocuparea forţei de muncă

În ultimii 50 de ani, rata ocupării forţei de muncă în agricultură şi industrie a scăzut, tot mai multe persoane angajându-se în sectorul serviciilor.

Procentul forţei de muncă în domeniul agriculturii, industriei şi serviciilor, UE-27 (1998 şi 2009)

În UE, rata şomajului a crescut din cauza crizei economice şi financiare, în prezent menţinându-se la nivelul de 7,5%.

Rata şomajului

Cercetare

Cercetarea şi dezvoltarea se află în centrul strategiei europene privind creşterea competitivităţii economice. Obiectivul UE este de a investi mai mult în cercetare pentru a aduce acest domeniu la nivelul celui din Statele Unite şi Japonia.

Totalul cheltuielilor destinate cercetării şi dezvoltării, ca procent din PIB (2008)

Infrastructură

Doar o mică parte din transportul european de mărfuri şi de pasageri se derulează pe calea ferată sau pe căile navigabile interioare (râuri şi canale). Trei sferturi din totalul mărfurilor şi persoanelor sunt transportate pe şosele.

Utilizarea a patru mijloace de transport de pasageri în UE-25, ca procent din transportul total de pasageri, calculat în pasageri/km (2000, 2010 şi 2030)

Energie şi mediu

UE depinde de importuri pentru a-şi asigura mai mult de jumătate din necesarul de energie.

Gradul de dependenţă netă de importurile de energie, ca procent din consumul total, UE-27 (2007)

Pentru a reduce această dependenţă şi pentru a proteja mediul, UE se străduieşte să folosească energia cât mai eficient şi să promoveze utilizarea surselor regenerabile. Uniunea şi-a propus ca, până în 2020, 20% din necesarul de electricitate să fie produs din surse regenerabile, precum energia eoliană, solară, hidroeletrică, geotermală şi biomasa.

Ţări

Această secţiune vă oferă informaţii generale, date şi cifre esenţiale referitoare la ţările europene. Ele sunt grupate pe trei categorii: state membre, ţări care şi-au depus candidatura în vederea aderării, alte ţări.

Veţi găsi aici informaţii despre sistemul politic, istoria, economia, geografia şi gastronomia fiecărei ţări.

În harta de mai jos, faceţi clic pe ţara care vă interesează pentru a obţine mai multe informaţii

Statele membre ale UEŢări candidateAlte ţări europene

Statele membre ale UE (anul aderării)

Ţări în curs de aderare

Ţări candidate

Ţări potenţial candidate

UE beneficiază de un cadru instituţional unic în lume, în care:

  • priorităţile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reuneşte liderii naţionali şi europeni
  • deputaţii europeni, aleşi prin vot direct, reprezintă interesele cetăţenilor în cadrul Parlamentului European
  • interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană, ai cărei membri sunt desemnaţi de guvernele naţionale
  • guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului Uniunii Europene.

Stabilirea agendei

Consiliul European stabileşte direcţiile politice generale ale UE, dar nu are puteri legislative. Este condus de un preşedinte - în prezent Herman Van Rompuy - şi îi reuneşte pe şefii de stat şi de guvern din ţările membre, alături de preşedintele Comisiei Europene, de două ori pe semestru, în cadrul unor întruniri care se desfăşoară pe parcursul mai multor zile.

Adoptarea legislaţiei europene

Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii:

Împreună, aceste trei instituţii elaborează politicile şi legislaţia care se aplică în toată Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” (fosta „codecizie”). În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă. Ulterior, Comisia şi statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să se asigure că legislaţia europeană este corect aplicată.

Procesul decizional în UE – informaţii suplimentare

Lista preşedinţiilor Consiliului UE în perioada 2011-2020

Alte instituţii ale UE

Două alte instituţii europene joacă in rol vital:

Atribuţiile şi responsabilităţile acestor instituţii sunt prevăzute în tratate, acestea constituind baza a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele şi procedurile pe care instituţiile UE trebuie să le respecte. Ele sunt adoptate de către şefii de stat şi/sau de către prim-miniştrii statelor membre şi ratificate de către parlamentele naţionale.

UE dispune şi de alte instituţii şi organisme interinstituţionale specializate:

Istoria Uniunii Europene

Părinții fondatori ai UE

Următorii lideri vizionari au inspirat crearea Uniunii Europene în care trăim astăzi. Fără energia și motivarea lor, nu am trăi în acest spațiu de pace și stabilitate pe care îl considerăm ca pe ceva normal. De la luptători din rezistență până la avocați, părinții fondatori au fost un grup divers de oameni cu aceleași idealuri: o Europă pașnică, unită și prosperă. Pe lângă părinții fondatori prezentați mai jos, există și mulți alții care au lucrat și lucrează neostenit pentru proiectul European, inspirându-l. Această secțiune dedicată părinților fondatori este, prin urmare, în continuă evoluție.

1945 - 1959

O Europă paşnică - începuturile cooperării

Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă. Cele şase state fondatoare sunt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Anii '50 sunt marcaţi de Războiul Rece dintre Est şi Vest. În Ungaria, manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist sunt reprimate de tancurile sovietice; în anul următor, 1957, Uniunea Sovietică trece în fruntea cursei pentru cucerirea spaţiului, lansând primul satelit spaţial din istoria omenirii, Sputnik 1. Tot în 1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunităţii Economice Europene (CEE), cunoscută şi sub denumirea de „Piaţa comună”.

1960 - 1969

Explozivii ani '60 - o perioadă de creştere economică

În anii '60 asistăm la apariţia unei adevărate „culturi a tinerilor”. Formaţii precum Beatles atrag un număr impresionant de fani din rândul adolescenţilor oriunde apar şi contribuie, în acest fel, la stimularea revoluţiei culturale şi la naşterea conflictului dintre generaţii. Este o perioadă benefică pe plan economic, care se datorează şi faptului că ţările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. De asemenea, acestea convin să exercite un control comun asupra producţiei de alimente. Întreaga populaţie beneficiază, acum, de suficente alimente şi în curând se înregistrează chiar un surplus de produse agricole. Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mişcărilor studenţeşti care au avut loc la Paris. Multe dintre schimbările apărute la nivelul societăţii şi al comportamentului au rămas asociate, de atunci, cu aşa-numita „generaţie '68”.

1970 - 1979

O comunitate în creştere - primul val de extindere

Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la nouă. Deşi de scurtă durată, brutalul război arabo-israelian din octombrie 1973 are drept consecinţă o criză energetică şi apariţia problemelor economice la nivel european. Ultimele dictaturi de dreapta din Europa iau sfârşit odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974 şi cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă şi de infrastructură în zonele mai sărace. Influenţa Parlamentului European asupra afacerilor europene creşte. 1979 este anul în care membrii acestuia pot fi aleşi pentru prima dată prin vot direct, de către toţi cetăţenii europeni.

1980 - 1989

Schimbarea la faţă a Europei - căderea zidului Berlinului

Sindicatul polonez, Solidarność şi liderul său, Lech Walesa, devin celebri în Europa şi în lume în urma grevelor personalului de pe şantierul naval Gdansk, din vara anului 1980. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea membru al UE, fiind urmată, cinci ani mai târziu, de Spania şi Portugalia. În 1987 este semnat Actul Unic European. Este vorba despre un tratat care pune bazele unui vast program pe şase ani, destinat soluţionării problemelor legate de libera circulaţie a mărfurilor în UE. Astfel ia naştere „Piaţa unică”. 9 noiembrie 1989 este data unei schimbări politice majore: cade zidul Berlinului şi pentru prima dată după 28 de ani se deschid graniţele dintre Germania de Est şi cea de Vest. Reunificarea Germaniei are loc în luna octombrie 1990.

1990 - 1999

O Europă fără frontiere

Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, europenii devin şi mai apropiaţi. În 1993, Pieţei unice i se adaugă cele „patru libertăţi”: libera circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Anii '90 sunt şi anii în care au fost semnate două tratate, Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht, în 1993, şi Tratatul de la Amsterdam, în 1999. Oamenii devin preocupaţi de protecţia mediului şi de luarea unor măsuri comune în materie de securitate şi apărare. În 1995, UE se extinde cu încă trei state - Austria, Finlanda şi Suedia. Un mic oraş din Luxemburg, Schengen, va da numele său acordurilor care le vor permite, treptat, cetăţenilor europeni, să călătorească fără a li se verifica paşapoartele la graniţă. Milioane de tineri pleacă la studii în alte ţări cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce în ce mai uşor pe măsură ce încep să fie folosite telefoanele mobile şi internetul.

2000 – 2009

O nouă extindere

Diviziunile politice dintre estul și vestul Europei sunt, în sfârșit, înlăturate, odată cu aderarea la UE, în 2004, a nu mai puţin de 10 noi ţări, urmate de încă două în 2007. O criză financiară lovește economia mondială în septembrie 2008, ceea ce determină o mai strânsă cooperare economică între ţările UE. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate statele membre ale UE, înainte de a intra în vigoare, la 1 decembrie 2009. Acesta îi conferă Uniunii Europene instituţii moderne și metode de lucru mai eficiente.

Lucraţi pentru Uniunea Europeană

În instituţiile UE lucrează peste 40 000 de persoane care provin din 27 de state membre. Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) organizează concursuri generale prin care selectează personal pentru posturi cu caracter permanent şi temporar. UE lucrează nu doar cu funcţionari titulari, ci şi cu agenţi contractuali şi personal temporar, oferă stagii de formare şi dispune de baze de date cu experţi zonali.

Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) este „prima oprire” pentru toţi cei care doresc să lucreze într-o instituţie a Uniunii Europene. Site-ul www.EU-careers.eu explică procesul de selecţie şi oferă recomandări privind participarea la concursuri.

Angajarea funcţionarilor titulari

EPSO organizează concursuri generale pentru selecţia funcţionarilor titulari. Concursurile evaluează competenţele candidaţilor printr-o serie de teste care garantează selecţia celor mai buni candidaţi. Anual se organizează concursuri pentru posturi de administratori, lingvişti, interpreţi, traducători, secretare şi alte categorii de personal.

EPSO selectează personal pentru toate instituţiile UE:

Indiferent de instituţie, procedura de selecţie şi tipul de contract propus sunt aceleaşi.

Funcţionarii titulari se împart în două categorii: administratori şi asistenţi.

Administratori (AD)

În mod normal, administratorii se ocupă de elaborarea politicilor şi de punerea în aplicare a legislaţiei europene, efectuează analize şi oferă consiliere. În general, pentru a vă înscrie la un concurs pentru postul de administrator, trebuie să fiţi absolvent de studii universitare (cu o durată de cel puţin 3 ani).

Asistenţi (AST)

Asistenţii ocupă, de obicei, posturi care presupun activităţi administrative, esenţiale pentru gestionarea internă a instituţiilor. În general, pentru a vă înscrie la un concurs pentru postul de asistent, trebuie să aveţi (cel puţin) diplomă de bacalaureat.

Alte proceduri de selecţie şi recrutare

Agenţi contractuali

Sunt angajaţi pentru anumite sarcini manuale sau administrative. În general, contractele sunt încheiate pe durată determinată, 6-12 luni pentru început.

Agenţi temporari

Sunt recrutaţi pentru sarcini specializate sau temporare, durata pe care se încheie contractele fiind de maxim şase ani. Posturile libere pot fi găsite pe site-ul EPSO Deutsch (de) English (en) français (fr) şi pe site-urile instituţiilor şi agenţiilor UE.

Agenţi interimari

Unele instituţii angajează şi personal interimar pentru maxim şase luni, în special pentru activităţi de secretariat. În acest caz, recrutarea se face de către agenţii de ocupare temporară a forţei de muncă Deutsch (de) English (en) français (fr) .

Stagii

Şapte instituţii primesc stagiari, pe perioade de 3-5 luni. Stagiarii pot fi studenţi, absolvenţi de facultate sau lingvişti şi primesc aceleaşi sarcini ca şi administratorii aflaţi la început de carieră. Selecţia este organizată de instituţii (nu de EPSO).

Servicii de contractare

Pentru sarcini specifice (mentenanţă, cantine etc.), personalul este recrutat de contractanţi externi, selectaţi prin licitaţie deschisă. Pentru mai multe informaţii, consultaţi site-ul serviciilor de contractare DeutschEnglishfrançais.

Experţi naţionali detaşaţi (END)

Aceştia sunt, de obicei, funcţionari ai administraţiilor naţionale, detaşaţi pe o perioadă fixă de timp, pentru a face schimb de experienţă şi pentru a învăţa despre politicile şi procedurile UE. Experţii naţionali detaşaţi sunt selecţionaţi printr-o procedură specifică, fără implicarea EPSO. Reprezentanţa permanentă a ţării dumneavoastră pe lângă UE vă poate informa în legătură cu oportunităţile actuale.

Experţi

UE dispune de baze de date cu numele şi calificările experţilor independenţi care pot asista instituţiile şi agenţiile în anumite domenii. Experţii îşi creează şi gestionează propriul profil cu informaţii referitoare la studii, experienţă profesională şi competenţe. Acest profil este protejat prin parolă. Bazele de date sunt gestionate de instituţiile şi agenţiile UE (nu de EPSO). De exemplu, Serviciul comunitar de informare în domeniul cercetării şi dezvoltării (CORDIS) DeutschEnglishespañolfrançaisitalianopolski conţine o bază de date a experţilor English care lucrează în cadrul celui de-al 7-lea program-cadru de cercetare.

2010 – astăzi

Un deceniu de oportunităţi și provocări

Noul deceniu începe cu o gravă criză financiară, dar și cu speranţa că investiţiile în noi tehnologii verzi și ecologice, alături de o mai strânsă cooperare europeană, vor duce la o creștere și o bunăstare de lungă durată.

Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)