Uniunea Monetara
Crearea monedei unice europene a devenit un obiectiv oficial al Comunității Economice Europene în 1969. Totuși, doar după Tratatul de la Maastricht din 1993, statele membre au fost din punct de vedere legal obligate să inițieze uniunea monetară nu mai târziu de 1 ianuarie 1999. La această dată, euro a fost lansată în 11 state membre ale UE. A rămas o monedă contabilă (virtuală) până la 1 ianuarie 2002 când au fost emise bancnotele și monedele iar bancnotele și monezile naționale au început să fie retrase în Zona Euro, care atunci avea 12 state membre. Zona euro (formată din statele membre UE care au adoptat moneda euro) a crescut la 17 state membre, cel mai recent stat care a adoptat moneda fiind Estonia care a aderat la 1 ianuarie 2011.
Toate statele membre, cu excepția Danemarcei și Regatul Unit, sunt obligate din punct de vedere legal să adere la zona euro când vor îndeplini criteriile de convergență. România si-a propus să adere la zona euro în 2015. Suedia a evitat să adere la zona euro neîndeplinind criteriile.
Banca Centrală Europeană este banca centrală a zonei euro, aceasta controlează politica monetară a zonei cu scopul de a menține stabilitatea prețurilor. Ea este la centrul Sistemului European de Bănci Centrale, care cuprinde băncile naționale ale statelor membre și care este condusă de un Consiliu General, constând din Președintele BCE, care este numit de Consiliul European, Vice-președintele BCE și guvernatorii băncilor centrale naționale din cele 27 de state membre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu