Pe
pieţele futures, un speculator este o persoană care cumpără şi vinde contracte
în scopul obţinerii unui profit. Din acest punct de vedere, se poate spune că
un speculator este acel operator de pe piaţă care nu are intenţia de a-şi
acoperi un risc definit de preţ ci dimpotrivă, el acceptă riscul de preţ în
speranţa obţinerii unui profit prin anticiparea corectă a mişcării preţului.
Ca
atare, riscul este „acceptat” şi nu „creat” de către speculator. Aici intervine
şi rolul social pozitiv pe care îl are activitatea speculativă pe piaţa
bursieră. De multe ori, în mod greşit, speculaţiile au fost asociate jocurilor
de noroc. Jocurile de noroc implică în primul rând o creare artificială de risc
din partea jucătorului. Regulile şi convenţiile jocurilor sunt artificiale iar
riscul implicat de joc nu ar fi existat fără dorinţa jucătorului (a cărei
satisfacţie este dată tocmai de această situaţie). Câştigul posibil al
jocurilor de noroc este resimţit doar de către jucător. În cazul pieţelor
futures, speculatorul acceptă un risc comercial preexistent care există şi fără
prezenţa sa. Este un risc care este implicit aferent schimbărilor condiţiilor
economice generale şi totodată de către deciziile individuale ale companiilor
prezente pe o anumită piaţă. Avantajele sunt resimţite pe de o parte de către
companiile care se acoperă de riscul de preţ pe pieţele futures şi ca atare, în
final, de către consumatorii finali, care beneficiază de continuitatea
activităţilor de producţie, procesare şi comercializare.
Dacă
hedgerii ar fi singurii participanţi pe pieţele futures, atât în poziţiile de
vânzători cât şi de cumpărători, într-un număr egal de fiecare parte, care ar
mai fi nevoia de speculatori? Riscul de preţ s-ar transfera doar de la o parte
a baricadei la alta.
Ipoteza
de mai sus este regulă infirmată în sensul că de obicei, hedgerii se
concentrează pe o anumită parte a baricadei. Presupunând prin absurd că există
un preţ absolut echitabil pentru toţi participanţii la piaţă, să considerăm că
preţul din ringul bursei depăşeşte acest preţ. În acest caz, agenţii economici
care vând pe piaţa spot respectivul produs vor intra pe piaţa futures pentru a
capta acest preţ mai mare decât cel echitabil. Va creşte deci oferta, care
combinată cu retragerea hedgerilor la cumpărare (nemulţumiţi de preţul prea
mare), va genera o supraofertă ce va avea în mod normal un efect de scădere a
preţului. Dacă aceste decizii, de intrare şi ieşire, s-ar lua de către toţi
hedgerii în acelaşi moment, cine ar rămâne în calitatea de contraparte pentru
vânzători? Deşi, într-adevăr, există speculatori profesionişti, foarte
experimentaţi, pe piaţă mai există şi speculatori din marele public, al căror
comportament este mai inert, deciziile necesitând un anumit timp până să ajungă
la stadiul la care să fie executate în ring. Ca atare, fluctuaţiile sunt
atenuate, iar schimbările condiţiilor de piaţa nu produc prăbuşiri sau creşteri
spectaculoase de preţuri.
În
realitate, acest preţ absolut nu există. Fiecare hedger are calculat un anumit
preţ considerat acceptabil. Preţul din bursă evoluează între aceste preţuri
oferite şi cerute de către hedgeri, speculatorii doar facilitând ca mişcarea
acestuia să fie fără „scurtcircuite”. Pe pieţele foarte lichide, cu o prezenţă
puternică atât a speculatorilor cât şi a hedgerilor, excesele de orice fel sunt
înlăturate.
Poate
fi comportamentul speculativ fundamental teoretic sau pur şi simplu
speculaţiile reprezintă doar nişte pariuri al căror rezultat să fie hazarduos? La
o întrebare care conţine deja răspunsul, nu se poate răspunde decât afirmativ
sau negativ. A răspunde „DA” la prima întrebare înseamnă a respinge teoria
pieţei eficiente, pe când a spune „NU”, înseamnă a fi adeptul acesteia. Prima
tabără o reprezintă speculatorii, în timp ce cea de-a două fiind îmbrăţişată de
teoreticieni; celor dintâi lipsindu-le scrupulele, celorlalţi tactica.
Convingerea
permanentă a celor ce neagă eficienţa pieţei este că printr-o analiză adecvată
a seriilor cronologice de preţuri, se pot face previziuni asupra evoluţiei
preţului viitor şi deci obţine profituri substanţiale. Dacă ar fi să fim
adepţii pieţei eficiente, singura tactică aplicabilă ar fi „cumpără-şi-ţine”.
Altceva nu s-ar putea dezvolta din această tactică iar profiturile ar fi
modeste deoarece toţi participanţii la piaţă ar aplica-o.
Deşi pentru unele
persoane speculaţia înseamnă în continuare lipsa de scrupule (şantaj, monopol,
informaţii confidenţiale), în ziua de azi ea are alte conotaţii decât cele
„superficiale”. Un speculator este un individ cu un rol social pozitiv, din
această afirmaţie deducând faptul că acesta acceptă riscuri pe care alţii nu le
pot suporta. Dacă toţi hedgerii ar accepta orice risc fără a le fi frică de ce
se va întâmpla, nu ar mai fi nevoie de speculatori profesionişti, fiindcă
defapt înşişi agenţii economici s-ar transforma în speculatori.
Dintotdeauna,
o problemă a discuţiei economice a fost „Ce măsoară preţul?”. S-a răspuns că
raritatea, într-un final ajungându-se la concluzia că defapt reflectă „o
valoare intrinsecă”, la rândul ei aceasta fiind o noţiune imposibil de
cuantificat. Subiectivismul aprecierii acesteia a pus dintotdeauna problema
„Cum se poate realiza un schimb între două produse, astfel încât compensaţiile
să fie echivalente?”. Atât timp cât oamenii nu pot ajunge la o apreciere
comună, se poate spune că prin neechivalenţa schimbului se obţine un profit
nejustificat.
Rolul
speculatorului este vital pentru economie, el facilitând, deși la prima vedere
nu s-ar părea, atât producţia cât şi prelucrarea şi comercializarea mărfurilor
pe preţul cărora speculează. În primul rând, el acceptă un transfer al riscului
de la cel care are o aversiune ridicată faţă de el, hedgerul, cel care produce,
desface, comercializează şi prelucrează. Speculatorul furnizează lichiditate
pieţei. Prin această prismă, pieţele futures sunt locuri unde nu se cumpără
mărfuri, ci se vinde risc.
Obiectivul
unui speculator este o corectă previzionare a evoluţiei preţului mărfii pe care
speculează, aducându-şi un aport semnificativ la una din principalele funcţii
ale pieţelor futures, aceea de „descoperire a preţului viitor”. Un speculator
profesionist nu îşi asumă un risc iraţional ci doar după ce este convins că
preţul va evolua în maniera pe care o consideră el. Bineînţeles, fără de
hedgeri, el îşi asumă şi riscul asociat.
Speculaţiile
permit ca mişcările de preţ să se facă mai lin. Un studiu al CFTC conchide că
în perioadele de prezenţă mai slabă a speculatorilor de piaţă, volatilitatea
preţurilor a fost de două ori mai mare decât în cele în care aceştia au fost
foarte activi.
Cum
vânzătorii doresc să obţină un preţ cât mai mare iar cumpărătorii unul cât mai
mic, adeseori pe piaţă aceste bid-uri şi ask-uri se pot afla destul de departe
unele de altele. Este un caz în care piaţa s-ar bloca. Speculatorii, prin
prezenţa lor, asigură legătura între cele două părţi ale baricadei. Deoarece ei
sunt în orice moment dispuşi să cumpere sau să vândă, intrarea şi ieşirea
hedgerilor de pe piaţă se face cu mult mai uşor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu