Partea II
Dacă în articolul anterior prezentam câteva lucruri bune de ştiut despre site-uri, continui cu prezentarea câtorva afaceri care au pornit foarte bine, unele chiar au fost mult peste ce se cerea pe piaţă la vremea respectivă dar au dat greş. Morala, cel puţin cea înţeleasă de mine: dacă faci un lucru să îl gândeşti până la capăt, cu toate implicaţiile.
1. Pets.com. http://en.wikipedia.org/wiki/Pets.com
A rezistat doar doi ani, din 1998-2000. Ce se poate învăţa de la ei este că publicitatea, oricât ar fi de deşteaptă, nu te poate salva. Mascota lor a fost foarte populară, apărând chiar într-o reclamă de milioane de dolari, dar oricât de drăguţă este, Pets.com nu a putut să dea un motiv convingător pentru a cumpăra online. Deoarece dacă ai o pisică şi ai nevoie de nisip, ai nevoie de el cât de repede, şi nu după câteva zile, cât dura livrarea. Iar în plus pentru a atrage totuşi cumpărători, au trebuit să scadă costurile de livrare încât mai mult pierdeau decat câştigau din tranzacţii. Amazon a încercat să-i ajute printr-o ofertă publică, dar nu a prelungit viaţa site-ului decât 9 luni.
2. Kozmo.com (1998-2001) http://en.wikipedia.org/wiki/Kozmo.com
Era o idee strălucită, un magazin online care furniza şi produse. Astfel puteai cumpăra o varietate destul de mare de produse pe care ţi le livrau la uşă gratuit, în maxim o oră. Era foarte folositor pentru zilele în care nu aveai chef de cumpărături, şi au câştigat destul de mult, inclusiv un contract cu Starbucks de 150 milioane dolari. dar Kozmo a aflat prea târziu că această gratuitate va duce la falimentul firmei. După ce s-au extins în 7 oraşe, şi-au dat seama că era destul de greu să baţi un drum doar pentru o gumă sau pentru un DVD. Au încercat să stabilească o taxă minimă de 10 dolari pentru livrare, dar aceasta nu i-a oprit de la faliment.
3. WebTV este primul site care a încercat să aducă internetul pe televizor.(1997)
WebTV a pornit bine, fusese gândită de Microsoft, dar la acea vreme nu se dorea să poţi accesa internetul de la televizor. Un exemplu destul de bun a afacerilor care au mers prost că au apărut prea devreme.
4. Boo.com (1998-2000) http://en.wikipedia.org/wiki/Boo.com
Boo.com a fost fondată în Regatul Unit ca un magazin online de modă, dar s-a confruntat de la început cu probleme de gestionare defectuoasă. Site-ul său web era prea complicat, bazat în mare măsură pe JavaScript şi Flash, şi era şi foarte lent în încărcare. Boo a cheltuit mult pentru a se prezenta ca o companie globală, dar apoi s-a lovit de traducerea în diferite limbi, de probleme de stabilire a preţurilor, de structurile de impozitare din diverse ţări deservite. Boo.com în cele din urmă a pierdut 160 milioane dolari înainte de lichidare, în mai 2000.
Şi ca încheiere pe un ton optimist, vă propun http://www.bestwebezy.com/e-commerce/fun-facts-about-ebay/
Primul lucru cumpărat pe Ebay a fost un indicator laser rupt, la un pret de 14.83 dolari. Sau unul dintre cele mai ciudate lucruri vândute e o bucăţică de gumă mestecată de Britney Spears, vândută pe o suma de 270 lire. Asta să nu vă demoralizeze şi să ştiţi că pe internet aproape orice poate găsi un cumpărător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu