E-business are o amploare din ce în ce mai mare în zilele noastre, dar tot nu ştim totul despre cum să ne facem site-urile mai atractive. Aşa că m-am gândit să scriu despre ce anume sunt atraşi cumpărătorii online, şi am găsit câteva studii mai puţin obişnuite ale cercetătorilor americani.
Astfel, se pare că toţi suntem influenţaţi de mărimea butonului de cumpărare: cu cât este mai mare şi mai colorat cu cu atât este mai greu de refuzat:
Potrivit cercetătorilor, butonul respectiv ar trebui să fie cât mai mare, cu o formă cât mai deosebită, să fie colorat, mare, atractiv, încât să nu poţi să rezişti să nu-l acţionezi. Un cunoscut autor american de cărţi despre interacţiunea om-calculator, Steve Krug, spunea într-unul din best seller-urile sale , ΄Nu mă lăsa să gândesc΄, cu alte cuvinte pentru a avea succes cu o afacere pe net trebuie să nu laşi posibilii cumpărători să judece prea mult ci să apese repede butonul de ΄cumpără΄. După acest moment, ţi-ai atins scopul.
Un alt studiu interesant a evidenţiat faptul că este mai bine să trimiţi mailuri cu promoţii în care să scrii ΄Reduceri!! Discounturi până la 50%΄, şi nu cotele de discount, de ex: ΄Reduceri!! Discounturi între 15-75%΄, deoarece cumpărătorii tind să se blocheze la limita inferioară a discountului, în cazul de faţă, 15%. Discountul de 50% este mai convingător chiar dacă al doilea anunţ promite discount de 75% deoarece cei mai mulţi ignorăm sintaxa ΄până la΄ şi ne aşteptăm să obţinem -50% la orice produs.
Ce îi mai atrage pe cumpărători? Cheltuielile de expediere gratuite. Un studiu al unei şcoli americane de afaceri a demonstrat faptul că majoritatea preferăm mai degrabă cheltuieli de expediere gratuite decât discounturi de 10-15%, deşi poate un discount ar fi mai profitabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu