duminică, 7 noiembrie 2010

Viața de apoi in "Cloud"????

Mda, deși pare incredibil, o firmă din Huntsville, Alabama pe nume Intellitar permite clienților săi să "existe" chiar și după ce au murit. Acest lucru fiind posibil prin crearea unui avatar sau intellitar (așa cum îl numesc ei) inteligent realizat după înfățișarea clientului.

Faptul că oamenii încercă să comunice cu cei decedați este o certitudine, până acum acest lucru a fost "posibil" (cu ghilimelele de rigoare!!!!!) doar cu ajutorul spiritismului, însă Intellitar a dus această încercare în era Facebook, permițând oamenilor să se auto-reprezinte în viața virtuală de apoi. Evident că în acest moment ne întrebăm dacă va exista, și dacă da, cum o să arate această Eternitate virtuală. Răspunsul îl primim tot de la Intellitar: eternitatea virtuală există deja și este o combinație între tehnologia text-to-speech, inteligență artificială și animație toate acestea rulând pe o infrastructură pusă la dispoziție de Rackspace cloud-computing.

…dar să ne întoarcem la partea interesantă și anume "eul" intellitar. Pentru a crea unul utilizatorul trebuie să-și facă un cont, să urce o poză portret și să răspundă la un set de întrebări predefinite. Dacă dorim ca avatarul nostru să și vorbească compania ne pune la dispoziție un set de 12 voci predefinite din care putem alege ( bineînteles contra cost, de la 6$/lună). Iar în cazul în care ideea că bunica ta îți v-a vorbi în vocea unui robot bine instruit nu prea te încălzește, Intellitar te ajută din nou (100$) oferind o aplicație care permite robotului să învețe orice voce.

În mod obligatoriu împreună cu vocea, avatarul are nevoie și de un chip, aceasta din urmă este bazat pe portretul urcat pe site și mulțumită animației digitale dă impresia că ar fi o persoană reală (mai puțin când clipește…imaginea poate fii horror!!!)

Acum că avatarul nostru știe să vorbească îl putem antrena să găndească și să se comporte exact ca noi.

Iar acum ce?????....existăm veșnic în "cloud"!!!

Însă întrebarea pe care ar trebui să o rostim este dacă ne dorim cu adevărat acest lucru!


Răspunsul rămâne la discreția fiecăruia….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu