luni, 8 noiembrie 2010

Prezent, sau ai iesit din joc!


Inceputul nu avea sa prevesteasca imensul succes de care se bucura in prezent. Facebook, retea de socializare la origini a devenit rapid o masina de facut bani.

Si daca poti face cunoscut orice cu ajutorul internetului, a venit vremea TURISMULUI. Potrivit unui articol din ziarul “Herald sun”, Australia a adoptat si ea noul trend in materie de promovare turistica. Spun si ea, pentru ca i-au luat-o inainte SUA, Japonia, UK si Canada.

(Vezi mai multe aici…)

Totul a pornit insa de la dependenta aparuta intre oameni si retelele de socializare. In prezent obsesia acestora de a impartasi amanunte din viata personala nu a facut decat sa ajute companiile largind piata de desfacere.

“Am observant ca utilizatorii impartasesc poze, locuri vizitate, locuri unde au mancat, modalitati de calatorie si astfel ne-am gandit sa oferim serviciile intr-o modalitate mai structurata”, declara Michael Sharon, Manager de produs la Facebook.

(Vezi mai multe aici…)

Ca sa intelegeti despre ce vorbesc, in urma realizarii unor studii, cea mai folosita intrebare trimisa prin intermediul mesajelor text “unde esti?”, a dus la descoperirea unei modalitati de a transmite coordonatele GPS cu ajutorul unui SMS.

Astfel, a fost introdusa o aplicatie ce permite utilizatorilor Facebook sa impartaseasca cu prietenii, pe pagina personala, locatia, prin intermediul telefoanelor mobile si undelor emise de acestea.

Sa privim aceasta aplicatie ca o monitorizare permanenta a oamenilor? Suntem pioni pe o harta? Sau sectorul “entertaining” nu mai are limite?

Dar sa revenim de la ce ne intereseaza, gandind in perspectiva, ministerele de turism din aceste 5 tari au incheiat acorduri preferentiale cu conducerea Facebook pentru a putea fi promovate atractii turistice, hoteluri, restaurante, orice ar putea reprezenta un domeniu de interes pentru potentialii vizitatori.

Sa luam de exemplu pagina de Facebook a Australiei, DA, o tara a ajuns sa aiba un profil intr-o retea de socializare. Persoanele interesate pot accesa poze, informatii, pot participa la discutii sau pot cere lamuriri cu privire la diverse subiecte. Orice turist poate posta la randul sau poze sau impresii.

www.facebook.com/SeeAustralia

Si in timp ce tarile dezvoltate atacau cu “turismul virtual”, Romania riposta cu brandul de tara: frunzulita, dracula, Nadia Comaneci… si totusi unde sunt turistii? “Fara industrie turistica, la noi exista doar niste baieti cu niste hoteluri care te asteapta” era o afirmatie a lui Andi Moisescu intr-o emisiune despre brandul de tara.

Concluzie, turistii nu se mai uita la tv, e timpul sa ii intampinam cu turismul nostru virtual. Si daca ei au, de ce sa nu avem si noi?

Pentru a accelera performanta turismului romanesc, Doamna Ministru a hotarat: dupa numeroase tentative, esuate desigur, brandul de tara va renaste, pe Facebook! Asadar in cadrul unei conferinte de presa vicepresedintele retelei de socializare, Blake Chandlee si ministrul de resort Elena Udrea, au anunat inceputul unei colaborari.

"Suntem foarte incantati de posibilitatea promovarii acestei tari si de a constientiza utilizatorii de Facebook de aceste destinatii. Vreau sa fac complimente ministrului pentru aceasta abordare inovativa", a spus Blake Chandlee.

(Vezi mai multe aici…)

Fie ca este promovat de ministerul turismului sau de oameni in cautare de atentie, “schimbul online de informatii reprezinta un trend social, in care esti prezent sau ai iesit din joc” dupa cum spunea expertul in media Dr Tim Butcher.

Romania ia atitudine in incercarea de a dezvolta turismul pe cai moderne.

Si daca tot se anunta o campanie de succes, poate ne salveaza si economia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu