Problema care ne pune cel mai mult în dificultate atunci când cumpăram de pe Internet este că nu suntem siguri că respectivul magazin online este de încredere şi că vom primi produsele conform specificaţiilor de pe Internet sau suntem reticenţi privind modalitatea de plată ( ramburs, plată prin card, plată prin ordin de plată sau cec, plata prin rate), dar cauza acestei probeleme este lipsa de infomaţii clare şi concise.
Pentru a scăpa de aceste îndoieli putem consulta legislaţia privind comerţul electronic pentru a vedea ce drepturi avem când devenim cumpărători online. Deoarece România este membru al UE am adoptat prevederile Directivei Europene privind comerţul electronic, respectiv Legea 365/2002, deci putem trage concluzia că avem aceleaşi drepturi ca orice cetăţean european, iar dacă drepturile sunt încălcate suntem protejaţi de legea în vigoare. Dacă sunteţi un consumator online nemulţumit de servciile prestate de magazinele online sau vi s-au încălcat drepturile privind siguranţa datelor personale puteţi consulta pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Infomaţionale (MCSI) pe lângă Legea 365/2002 şi Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000– lege care priveşte regimul juridic al derulării contractelor la distanţă şi Legea 677/2001 care are ca scop protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date sau Legea 455/2001 care priveşte reglementările privind semnătura electronică. Consider că informarea asupra legislaţiei privind comerţul electronic în România trebuie să fie realizată de ambele părţi, atât de comerciantul online în momentul lansării pe piaţa online cât şi de potenţialul cumpărător online.
De asemenea, atunci când consumatorul online este nemulţumit de serviciiile oferite ar trebui să se adreseze Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau dacă securitatea datelor personale este periclitată se poate adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Sunt de părere că existenţa acestor autorităţi ar trebui să rezolve conflictele sau neînţelegerile dintre cumpărătorii online şi magazinele online şi de asemenea activitatea acestora conduce la creşterea gradului de credibilitate în comerţul electronic din România.
Dezvoltarea continuă a comerţului electronic din România va aduce beneficii ambelor părţi implicate, respectiv va creşte numărul consumatorilor care îşi fac cumpărăturile online aceştia având avantajul de a vizita mai multe magazine virtuale într-un timp redus şi pot beneficia de o gamă largă de produse şi servicii, iar întreprinzători sunt impulsionaţi de oferi o şansă şi comerţului electronic în detrimentul comerţului clasic.
Conform fişei informative SBA (Small Business Act) realizată de Comisia Europeană din anul 2010, media IMM-urilor din România care efectueză vânzări online este de doar 6% comparată cu media de 13 % a IMM-urilor din UE care vând online, iar conform datelor de pe Eurostat procentul consumatorilor din România care apelează la cumpărături online este de 10% un procent destul de scăzut, deoarece alături de Bulgaria ocupăm ultimele locuri privind numărul de consumatori online din UE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu