Părerea mea este că în perioada sărbătorilor de iarnă avem tendinţa este de a cumpăra până la refuz atât din magazinele tradiţionale, fizice, dar începem să cumpărăm şi din magazinele online care cu ocazia sărbătorilor de iarnă devin din ce în ce mai atrăgătoare chiar şi pentru cei care nu au încredere în comerţul online.
Nu ne putem compara cu americanii care cumpără în prostie în perioda sărbătorilor, conform unui studiu realizat de compania de marketing Comscore în perioada 1 noiembrie - 9 decembrie americanii au cumpărat de 24,6 miliarde dolari reprezentând o creştere cu 15% făţă de anul 2010. Data de 12 decembrie este critică pentru americani, aceasta înregistrând cele mai mari vânzări, deoarece după această dată rişti să nu ţi livreze cadoul până de Crăciun. O strategie des folosită de magazinele online din America pentru a atrage câţi mai mulţi clienţi este ca în data de 16 decembrie livrarea să fie gratuită, anul trecut americanii au lăsat în "buzunarele" comercianţilor online 942 milioane dolari care arată o creştere cu 61% faţă de anul 2009. De asemenea, o tendinţă în plină creştere în anul acesta este folosirea unor aplicaţii care îţi permit să faci comparaţie între preţurile aceluiaşi produs din magazine online diferite. Folosirea acestui gen de aplicaţii este susţinut şi de Amazon. Tendinţa americanilor este de a cumpăra de Crăciun orice chilipir, dar aceştia sunt amatori şi de haine, electrocasnice, tablete şi multe altele.
Să îi lăsam pe americani şi să revenim pe plaiurile noastre, de exemplu în lunile noiembrie – decembrie, românii care cumpără online au preferinţe bine definite, iar produsele preferate de către aceştia sunt următoarele: produsele de îngrijire personală (39,8%), laptopurile şi tabletele (29,4%) şi bineînţeles electrocasnicele (26,4), dar nu se gândesc numai la propria personă deoarece cumpără şi jucării împreună cu diverse produse destinate în special copiilor(26%) şi nu în ultimul rând telefoane (23,7%). Ce anume îi atrage pe români să cumpere online? Sunt 3 componente clare şi concise: preţul care influenţează cel mai mult decizia preţul (73,9%), notorietatea mărcii produsului (49,4%) şi specificaţiile tehnice (32,5%). De asemenea, în perioada sărbătorilor un element atractiv pentru cumpărătorii online sunt discounturile oferite, iar magazinele online de la noi profită de acest lucru din plin deoarece prin acest acest mod îşi epuizează stocurile cu produse slab competitive sau obţin prin intermediul discounturilor un volum mare de vânzări pentru produsele care s-au vândut bine de-a lungul anului. Dacă eşti client fidel al unui magazin online poţi să primeşti cupoane de reduceri în perioada sărbătorilor. O strategie folosită de unele magazine online este de a oferi cumpărătorilor online servicii suplimentare cu ocazia sărbătorilor, de exemplu primeşti accesorii de cadou dacă produsul cumpărăt este menit a fi făcut cadou sau mici detalii care surprind clientul şi îi îndeamnă şi pe cunoscuţi să cumpere de la acel magazin online. Când ţi se livrează produsul primeşti şi o felicitare de sărbători din partea magazinului online respectiv. Magazinele online în perioda aceasta sunt decorate în spiritul sărbătorilor de Crăciun pentru a sensibiliza potenţialul client, iar produsele specifice sezonului sau ofertele promoţionale le poţi găsi mult mai uşor deoarece bannerele de pe prima pagină te direcţioneză la produsul dorit. De asemenea, şi promovarea pe mediile sociale este însoţită de spiritul sărbătorilor, iar numeroasele aplicaţii sunt menite a impresiona potenţialul client.
În concluzie, din punct de vedere teoretic, pot spune că perioada sărbătorilor este profitabilă atât pentru magazinele online deoarece îşi pot echilibra situaţia financiară prin vânzarile de la sfârşitului anului, cât şi pentru cumpărătorii online care sunt în mare parte mulţumiţi că primesc discounturi şi că au posibilitatea de a-şi achiziţiona produsele mult visate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu