Telefoanele mobile vor deveni până în 2015 suficient de avansate pentru a proiecta o imagine tridimensională a persoanei care sună, în timp ce laptopurile ar putea fi alimentate prin energie cinetică, potrivit unor estimări ale cercetătorilor grupului IBM, citate de Bloomberg.
Din punctul meu de vedere, desi este doar o estimare, tinand cont de viteza cu care tehnologia avanseaza pe zi ce trece totul este posibil. Pare destul de interesant si in acelasi timp o noua oportunitate pentru retelele de telefonie mobila de a-si imbunatatii reteaua pentru a oferi posibilitatea clientilor sa efectueze un astfel de apel. Totul pare destul de simplu pana acum, desi este vorba doar despre o estimare, iar perioada in care se presupune ca va fi realizata este una destul de scurta dupa parerea mea.
Predicţiile fac parte din tradiţia anuală a grupului american, cel mai mare furnizor de servicii pentru computere. IBM îşi consultă la sfârşit de an cei 3.000 de cercetători pentru a identifica cinci idei cu cele mai mari şanse de a deveni realitate în următorii cinci ani. Asta cred eu ca ne arata faptul ca pare destul de realizabila aceasta idee. Convorbirile holografice proiectate de telefonul mobil conduc topul anul acesta. Predicţiile specialiştilor IBM includ şi baterii care se încarcă în contact cu aerul, programe IT care pot informa exact unde şi când se vor produce ambuteiaje rutiere, generarea de informaţii despre mediu prin intermediul unor senzori din smarphone-uri şi maşini sau alimentarea oraşelor cu energie obţinută din căldura degajată de serverele de date.
Am gasit si un mic filmulet pe care il puteti vizualiza aici.
Site-ul de unde m-am inspirat il puteti accesa aici.
In concluzie nu pot sa va spun decat ca trebuie si cred eu merita sa asteptam anul 2015 pentru a putea beneficia de un astfel de serviciu, ramane de vazut doar cat ne va costa si cand va putea fi disponibil si in una din retelele de telefonie mobila din Romania.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu