miercuri, 23 mai 2012

Strategia psihologică a preţurilor



Ştiinţa marketingului, interferează cu ştiinţa psihologiei, acest lucru trebuia să se întâmple deoarece, prin marketing, se pun la dispoziţie serviciile şi produsele ce urmează să satisfacă nevoile oamenilor. Oamenii, potenţiali cumpărători, sunt diferiţi atât ca sex, vârstă, cultură, mediu din care provin, potenţialul economic, etc. Deci şi preferinţele lor sunt diferite, în funcţie de vârstă, sunt o serie de obiecte şi servicii care se referă direct spre anumite vârste, iar potenţialul economic stabileşte un anumit standard calitativ şi cantitativ spre care se îndreaptă clienţii. Dar, s-a observat că şi cei cu un potenţial economic ridicat, s-au scăzut, sunt interesaţi de prima cifră care indică preţul.
 S-au făcut studii în această direcţie, constatându-se impactul pozitiv avut asupra cumpărătorului, acel ban, peni, cent, care lipseşte de la formarea unui întreg care ar schimba prima cifra a preţului. În mecanismele psihologice interioare de calcul ale cumpărătorului, el reţine două aspecte în faţa acestui preţ, o dată prima cifra care este mai mică cu o unitate şi apoi banul, peniul, centul, că rest care a fost economisit şi prin cumul, el poate prin cumulul de 100 de bucăţi să dea o unitate.
 Acest procedeu a fost introdus pe piaţă, de mai mult timp, când banii, aveau mai mare valoare, astfel încât subunitatea, banul, centul avea chiar putere de cumpărare. Cu timpul, banii s-au devalorizat dar impactul psihologic a preţului exprimat în unitate plus 99, se pare că este acelaşi şi anume, dă impresia unui preţ mai mic, fapt real din punct de vedere matematic. Aspectul descris  mai sus, incită la comentarii în ceea ce priveşte importanţa cercetării psihologice în domeniul marketingului şi în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor. În occident efectul este şi astăzi bine cunoscut, folosindu-se termenul “only”, fapt pentru care clienţii reacţionează pozitiv la această strategie, prin care este anunţ preţul încă din reclame, reţinându-se lipsa unei unităţi. Mai mult, s-a constatat că şi la o majorare a preţurilor, dacă se păstrează aceeaşi strategie, cumpărătorul, suportă mai uşor diferenţa de preţ. Sunt magazine care-şi anunţă chiar din firma, vânzări de „only 0, 99” pentru fiecare produs. Aceste magazine, sunt vizitate zilnic de un număr foarte mare de cumpărători, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă când se fac cadouri. Un bun manager în marketing, vă trebuie să ştie aceste “mici secrete” ale psihologiei cumpărătorului.

Utilitatea comerţului pe internet


Instrucţiuni de folosire a calculatorului


Încă din antichitate, oamenii au fost preocupaţi de mecanismele funcţionarii organismului uman, dar cel mai mult au suscitat interesul şi curiozitatea funcţiile creierului, deci activitatea psihică sau a sufletului, cum era atunci considerat.
În timp domeniile ştiinţei s-au dezvoltat şi s-a mărit atât de mult volumul de informaţii încât graniţele dintre ştiinţe au fost şterse. Aprofundându-se cunoştinţe despre anatomia şi fiziologia sistemului nervos, au apărut ştiinţe ca neurochirurgia, psihologia, psihiatria, cibernetică şi informatică. Oamenii de ştiinţă, au căutat să copieze funcţiile cognitive ale creierului, obţinând memorie artificiala. Aceasta memorie artificială, la început a fost folosită pentru calculul matematic, al calculatoarelor, ca apoi, şi-a extins aplicaţiile în computere, acestea căpătând o capacitate foarte mare de înmagazinare a informaţiilor din orice domeniu.
Se ridică întrebarea dacă acest instrument, de înlocuire a funcţiei cognitive de memorare a creierului, este eficient sau dăunător activităţii intelectuale?! Răspunsul, cred că ar fi egal împărţit în procente şi pentru un aspect cât şi pe celălalt. Să ne gândim la un elev care este la vârsta învăţării tablei înmulţirii. El recurge la calculator, astfel economisind atât timp cât şi energie.Dar aceste avantaje, anulează marele progres făcut de creier prin urma învăţării tablei înmulţirii şi a exerciţiilor impuse prin dobândirea noţiunilor de cantitate, a percepţiei de valoare mai mare sau mai mică. Nu se vor realiza o serie de conexiuni inter-neuronale în zona aritmeticii de la nivelul creierului. Lipsa de antrenament a acestor zone, va avea desigur în timp ca efect o limitare a capacităţilor de rezolvare a problemelor. Cu cât creierul este mai antrenat şi stimulat în zone de activităţi mai diferite, cu atât va creşte şi potenţialul intelectual al persoanei. În acelaşi timp, memoria mecanică la care apelăm pentru a ne însuşi o serie de cunoştinţe, pe lângă faptul că nu este productivă, are şi un consum foarte mare de energie, astfel încât, calculatorul devine un adevărat prieten, suplinind memoria persoanei care îl utilizează, câştigând în acelaşi şi avantajul de a-şi utiliza în alt mod energia folosită.
În concluzie, nu neg importanţa utilizării computerului în activitatea noastră de zi cu zi, dar nu trebuie uitat, faptul că acest instrument, a fost creat de mintea omului, stă la dispoziţia lui, dar este limitat şi nu poate să fie înlocuit total, având dezavantajul în acest caz, a lipsei de stimulare a creierului, care zilnic este pus în situaţie de rezolvare de probleme, de viaţă, care nu pot fi înregistrate de computer. Un creier neantrenat,  care să răspundă la stimuli externi şi care se bazează numai pe activitatea computerului este ca o maşină performantă de marcă superioară, dar nefolosită, uitată în garaj, unde rugineşte. Este bine să folosim computerul cu măsură, fără să neglijăm antrenarea potenţialului intelectual pe care îl avem, astfel încât să atingem nivel după nivel superior.


O mie de firme şi-au lichidat în primul trimestru depozitele de peste 100.000 de euro din bănci din cauza scăderii dobânzilor

O mie de firme şi-au lichidat în primul trimestru depozitele de peste 100.000 de euro din bănci din cauza scăderii dobânzilor
Aproape 1.000 de companii cu depozite la bănci de peste 100.000 de euro şi-au lichidat aceste conturi, în timp ce numărul deponenţilor cu resurse sub acest plafon s-a diminuat cu 7.800, potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. 

"Cu toate că reducerea trimestrială a depozitelor garantate ale persoanelor juridice a fost determinată, în principal, de depozitele cu valori peste plafonul de garantare, numărul deponenţilor cu depozite de peste 100.000 euro s-a diminuat numai cu 928 persoane juridice, spre deosebire de segmentul persoanelor juridice garantate cu depozite sub plafonul de garantare, care au înregistrat o reducere de aproximativ 8,5 ori mai mare, respectiv o scădere cu 7.852 deponenţi", se arată într-un raport al Fondului de Garantare.
Specialiştii instituţiei susţin că sumele retrase de companii au fost de valori mari, corespunzând, în principal, depozitelor de peste 100.000 de euro, denominate în lei sau valută, mai accentuat în ultimul caz.
Scăderea volumului depozitelor firmelor vine şi în contextul în care dobânzile au scăzut mai vizibil decât în cazul populaţiei. În luna martie băncile plăteau, pe medie, 4,5% pe an pentru sumele în lei atrase de la companii, în timp ce la euro dobânda bonificată era de numai 2,3%. La depozitele de retail dobânzile ajungeau în aceeaşi perioadă la 6,2% pe an la lei şi 3,5% pe an la euro.
Potrivit datelor Fondului, per total depozitele companiilor au scăzut în primul trimestru cu 2,6 miliarde de lei, până la 192,1 miliarde de lei în martie, în timp ce sumele economisite de populaţie au înregistrat un salt de 3,7 miliarde de lei, la 118,3 miliarde de lei.
Firmele şi-au redus în primele trei luni din acest an depozitele la băncile care operează cu licenţă locală cu 5,5 miliarde de lei, în timp ce sumele economisite de companii la sucursalele băncilor străine s-a majorat cu echivalentul a 2,9 miliarde de lei.
Această dinamică este înregistrată de trei trimestre consecutiv. Dintre băncile cu operaţiuni semnificative pe plan local, doar ING şi Citi funcţionează în regim de sucursală.
Volumul total al depozitelor atrase de bănci de la populaţie şi companii ajungea la 310,4 miliarde de lei la finalul lunii martie, în creştere cu numai 0,3% faţă de luna decembrie 2011.
Fondul nu garantează depozitele atrase de băncile care funcţionează ca sucursale ale băncilor străine, sumele respective fiind garantate prin mecanismele similare existente în ţările de origine ale băncilor-mamă.
"Populaţia a continuat să economisească şi în primele trei luni din acest an, dar depozitele persoanelor juridice au avut o dinamică negativă. În ciuda faptului că la sucursalele băncilor străine din România dinamica depozitelor persoanelor juridice s-a aflat în teritoriul pozitiv, aceasta nu a putut compensa retragerile depozitelor de la instituţiile de credit participante la Fond", potrivit raportului publicat de FGBD.
Cum stăm cu depozitele garantate
Numărul deponenţilor la instituţiile de credit participante la Fond era la sfârşitul lunii martie de 15,4 milioane, cea mai mare parte fiind persoane fizice (93,9%). Din valoarea totală a depozitelor la instituţiile de credit participante la Fond, peste 50% reprezintă valoarea depozitelor garantate.
Din numărul total al deponenţilor garantaţi, 99,8% sunt acoperiţi integral, pondere neschimbată faţă de finalul ultimelor trei trimestre. La sfârşitul primului trimestru, valoarea depozitelor garantate a fost de 143 miliarde de lei, sumă comparabilă cu cea de la sfârşitul anului trecut.
"Această relativă stagnare a fost posibilă datorită contrabalansării modificărilor absolute ale depozitelor populaţiei şi persoanelor juridice garantate, care au înregistrat dinamici opuse în valoare absolută de aproximativ 3,7 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2012."
Comparativ cu finalul primului trimestru al anului 2011, valoarea depozitelor garantate s-a majorat cu 9,6% în termeni nominali (7% în termeni reali). Cea mai mare parte a depozitelor sunt exprimate în lei, acestea înregistrând şi cea mai mare creştere în primul trimestru din acest an.
Cele mai multe depozite sunt în lei
Depozitele în lei au crescut mai repede decât cele în valută, chiar dacă dobânzile au fost pe un trend descendent.
Scăderea ratelor de dobândă la lei vine în contextul în care piaţa a fost alimentată constant cu lichiditate de către BNR, astfel că bancherii au renunţat să se mai lupte pentru resursele de la clienţi aşa cum o făceau la finalul anului trecut.
În schimb, piaţa resimte un deficit de lichiditate în euro şi multe bănci au majorat dobânzile de la începutul anului pentru că reuşesc să obţină mai greu şi mai scump finanţare externă. Totuşi, băncile nu au reuşit să atragă prea mulţi bani, economiile în valută ale populaţie fiind limitate.
Dobânzile mai mari de 4% la euro sunt o prezenţă obişnuită în ofertele băncilor, existând şi jucători care plătesc 5% sau chiar mai mult pentru a atrage resurse pe termen lung de la clienţi.
Unele subsidiare de bănci străine au început în toamna anului trecut să se lupte mai agresiv pentru depozitele în valută atrase de la populaţie după ce au pierdut mare parte din sprijinul băncilor-mamă confruntate la rândul lor cu probleme de lichiditate şi care trebuie să facă faţă unor cerinţe de capital mai stricte.
Fondul garantează atât depozitele firmelor mici şi mijlocii, cât şi pe cele ale populaţiei la băncile locale în limita a 100.000 de euro, sumele care depăşesc acest prag ieşind din sfera garanţiei. Garanţia se acordă pentru plasamentele la fiecare bancă în parte.
Sursa: http://www.zf.ro

luni, 21 mai 2012

Configurator PrePay de la Orange


Orange Romania a lansat astazi un serviciu in premiera. Acesta iti ofera posibilitatea sa-ti configurezi singur optiunea pe care vrei sa o platesti pe cartela ta PrePay ne mai fiind obligat sa cumperi optiuni gata facute. Ideea mi se pare geniala si cred ca va avea succes. 
Ai nevoie de mult trafic de net dar nu vorbesti foarte mult? Nici o problema, poti alege asta din configurator. Sunt trei optiuni care pot fi schimbate: minute si sms in retea, minute si sms nationale si trafic de internet, plus cateva optiuni de trafic nelimitat sau sms-uri nelimitate in retea.
Pentru a-ti configura singur optiunea intra pe Nelimiteaza-te.ro. Mie mi s-ar potrivi ca o manusa cea de mai jos.
Nelimiteaza te Configurator PrePay 500x350 Configurator PrePay de la Orange


Articol original: Nelimiteaza-te: Configurator PrePay de la Orange | Arena IT 

Chrome 19 sincronizeza taburile



Sincronizarea taburilor din browser e o chestie utila. Mi-ar fi placut de multa vreme sa o am. Acum Google s-a gandit la aspectul asta si a introdus-o in versiunea stabila 19 a browserului Chrome. Tab-urile sunt disponibile atat pe alte calculatoare cat si in Chrome-ul mobil.
Pentru a accesa taburile dintr-un browser de pe alt calculator trebuie sa te autentifici cu contul tau de Google in Chrome. Mai multe despre noua facilitate puteti afla si din filmuletul de mai jos.
Altfel, acum ca avem profiluri multiple ar fi utila si o functie de parolare a acestora la nivel de browser.

Open tabs aren’t the only things that sync when you sign in to Chrome. Signing in to Chrome also syncs your bookmarks, apps, extensions, history, themes, and other settings. That way, when you sign in to Chrome, you can have your personal Chrome experience on all your devices. Just go to the Chrome menu and select “Sign in to Chrome.”

While Chrome will be updated to the latest Stable version over the next few days, the tab sync feature will be rolled out more gradually over the coming weeks. Thank you for your patience and we hope you enjoy staying in sync!


Articol original: Google Chrome 19 iti sincronizeaza taburile deschise | Arena IT 




vineri, 18 mai 2012

Cum va arata publicitatea online in 2015?

 
Într-o prezentare din a doua zi a conferinței RoNewMedia 6.0, Alexandru Badinici, strategic partener manager la Google, a oferit câteva previziuni privind publicitatea online din următorii ani.
Potrivit acestuia „50% din reclame vor fi video până în 2015, iar elementul de măsurare va fi costul pe vizionare.  Totodată, 50% din reclamele targetate vor folosi licitaţia în timp real“.

"Piaţa de publicitate şi în special piaţa de display (publicitate online n. r) sunt în schimbare. Până în 2015, mai mult de jumătate dintre reclame vor fi video, principalul indicator al succesului fiind CPV (cost per view - cât plătesc companiile pentru fiecare utilizator unic care urmăreşte reclama n.r.)", a precizat Badinici, în cadrul conferinţei RoNewMedia.
Mai mult, CPC-ul (cost per click - tariful plătit de companii pentru fiecare utilizator care accesează o reclamă n.r.), un indicator folosit la scară largă în prezent pentru a măsura succesul unei reclame online va fi înlocuit de alţi cinci indicatori, susţine reprezentantul Google. Aceşti indicatori sunt impresiile video (numărul de oameni care urmăresc reclama), conversiile impresiilor video (câţi dintre cei care văd reclama dau click pe afişul publicitar), gradul de implicare al utilizatorului cu reclama, efectul viral (cât de repede se propagă în rândul internauţilor) şi impactul publicităţii de tip display.

Iată alte previziuni ale reprezentantului Google:


75% din reclame vor avea un caracter social. În momentul de faţă firmele de publicitate au o comunicare într-un singur sens, spre utilizator. Prin abilitarea elementului social utilizatorii vor putea comenta, recomanda reclamele şi vor putea face comentarii.

50% din reclamele de brand vor fi interactive, utilizatorii vor putea comunica şi interacţiona cu produsul din reclamă. În momentul de faţă acest lucru se întâmplă într-un procent foarte, foarte mic. 

Alexandru Badinici a mentionat si implementarea unui sistem de licitatie in timp real pentru spatiile publicitare de pe site-uri (Real time billing). Companiile interesate sa se promoveze vor organiza o mini-licitatie pentru un anumit spatiu de banner astfel incat proprietarul site-ului va putea alege cea mai buna alternativa de pret.
SURSA: www.adevarul.ro

joi, 17 mai 2012

Creştere de 39% pentru broadband-ul mobil în România

În 2011, numărul de conexiuni mobile la internet în bandă largă a urcat cu 39% în România, la 4,23 milioane, iar cel al conexiunilor de acces la internet fix în bandă largă a avansat cu 260.000 (+9% faţă de 2010), la 3,26 milioane, conform unui raportat prezentat azi de presedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, Cătălin Marinescu, prezent la Ziua Comunicaţiilor. Astfel, ratele de penetrare sunt de 17,1% la 100 locuitori, respectiv 41,6% la 100 gospodării, calculate pe baza rezultatelor preliminare ale recensământului populaţiei desfăşurat anul trecut.

De asemenea, veniturile din furnizarea de servicii de acces la internet au ajuns anul trecut la două miliarde de lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, reprezentând 13% din valoarea pieţei locale de telecomunicaţii, potrivit datelor ANCOM.

Traficul mediu lunar realizat de un utilizator de internet mobil a ajuns la 220 MB, existând o diferenţă notabilă între media lunară a traficului realizat prin intermediul modemurilor/cardurilor/USB (1.150 MB) şi cea a traficului realizat prin intermediul telefoanelor mobile (30 MB).

Din cele 3,26 milioane de conexiuni de acces la internet în bandă largă la puncte fixe raportate la sfârşitul anului trecut, 2,95 milioane erau folosite de abonaţi persoane fizice (+4% semestrial şi +9% anual), în timp ce 0,31 milioane de conexiuni erau instalate persoanelor juridice (+3% semestrial şi +2% anual).

În cea de-a doua jumătate a anului 2011 s-a constatat o creştere mai accentuată a numărului de conexiuni instalate în mediul rural (+14%), până la 0,68 milioane conexiuni, în timp ce în mediul urban numărul conexiunilor a crescut cu 2%, până la 2,58 milioane.


Sursa: http://www.jurnalul.ro

RCS&RDS lansează o aplicaţie pentru convorbiri pe Internet către orice destinaţie, utilizator şi reţea


RCS&RDS lansează o aplicaţie pentru convorbiri pe Internet către orice destinaţie, utilizator şi reţea
RCS&RDS va lansa, în următoarele două săptămâni, un serviciu care, prin intermediul unei aplicaţii software gratuite, va permite convorbiri nelimitate prin Internet către orice destinaţie, oricărui utilizator, a declarat, joi, directorul de dezvoltare al operatorului, Valentin Popoviciu.
"Serviciul se va numi Digi Oriunde. Aplicaţia software va disponibilă pentru terminalele care rulează pe Android, iOS (Apple) şi Microsoft Windows Mobile, astfel încât orice utilizator, indiferent de reţeaua în care se află, dacă are acces la Internet pe smartphone din orice reţea, poate comunica nelimitat cu orice alt ultilizator al aplicaţiei noastre. În plus faţă de aplicaţii similare, utilizatorilor RSC&RDS le oferin, prin contul de client de telefonie mobilă, să apeleze orice destinaţie, prin folosirea aceluiaşi plan tarifar şi aceluiaşi abonament. Dacă sunt în roaming şi au acces la internet prin Wi-Fi, clienţii pot suna, utilizând acelaşi număr de telefon, prin VoIP, şi beneficiind de tarife locale", a spus Popoviciu.
El a adăugat că, la nivel naţional, RCS&RDS are instalate peste 1.300 de puncte de acces la internet prin Wi-Fi, numărul acestora urmând să crească la 2.000 în cel mult o lună.
"Serviciul Digi Net Mobil este utilizat de peste 500.000 de clienţi, de la 320.000 în iunie 2011 dintr-un total de 970.000, potrivit datelor ANCOM", a spus Popoviciu, prezent la conferinţa "Ziua Comunicaţiilor".
RCS&RDS şi-a dezvoltat propria infrastructură de telecomunicaţii pe suport de fibră optică şi acoperă cu servicii de cablu TV, internet, telefonie fixă şi mobilă peste 200 oraşe din ţară.
Compania este controlată indirect de către omul de afaceri Zoltan Teszari.



DespreSpa.ro-o noua modalitate de promovare online

Mai multe centre de spa din Romania si-au unit fortele pentru a se promova impreuna. Astfel, DespreSpa.ro a lansat email voucherele si cardurile DespreSpa.ro, precum si tehnologia de programare online in Romania, Franta, Dubai, Quatar.
 
Oameniide afaceri foarte ocupati isi pot rezerva printr-un click terapia preferata, isi pot alege locatia apropiata si isi pot face programare atunci cand timpul le-o permite. 

Compania care reuneste mai multe spa-uri a creat aceasta facilitate si spera sa vina in ajutorul potentialilor clienti. Investitia in acest soft si facilitatile aferente s-au ridicat la 30.000 de euro, iar actionarii spera la o cifra de afaceri de 200.000 de euro.
Receptia Spa –ului ales pe site il contacteaza pe client pentru stabilirea programarii(lor).  Ulterior, sistemul local transmite instant serverului central datele si clientul primeste un mail de confirmare despre programarea sa, precum si  factura.

DespreSPa.ro publica zilnic articole despre diverse terapii sau tratamente, dar si-a dorit sa ofere cititorilor si consumatorilor Spa posibilitatea de a accesa imediat terapia sau ritualul prezentat, printr-o programare in timp real.

Cardurile despreSpa.ro functioneaza pe baza unui cod de bare si se incarca online. Cand creditul Spa se termina, clientul il poate incarca simplu pe desprespa.ro. Cardurile sunt valabile in spa-uri precum:  Cocor SPA, Alpin Vitarium SPA, Bali Cornu, Bali Radisson, Roua SPA, Magnolia SPA, Atmosphere Wellness, Velvet SPA, EverGreen Organic Salon & SPA, Chocolat Salon, Saloanele Glamour, dar si in strainatate, in locatiile BuddhaBar-BuddhattitudeSPA din Franta, Qatar, Dubai, Senegal, Panama, Ungaria.
Lansat in decembrie 2012, despreSpa.ro este principalul reper online in domeniul SPA, reunind toate informatiile din industria SPA – de la centre SPA, la produse, ritualuri si tratamente, destinatii SPA .
 
sursa: www.revistabiz.ro