Acum au făcut un pas înainte, realizând în loc de un magazin online, sau fizic, unul "virtual". Pentru că nu este încă clar la ce ma refer când spun magazin virtual, o să vă explic cum funcţionează sistemul pentru PEAPOD. În loc să mergem la un magazin, să căutam un coş şi să explorăm magazinul, să ridicăm produsele de pe raft şi să le punem în coş, avem o alternativă: ne folosim smartphone-ul pentru a scana codurile produselor afişate pe nişte postere lipite în spaţiul unui magazin virtual, produsele sunt adaugate în coşul de cumpărături online în mod automat şi cineva va veni acasă să ne livreze produsele alese. Magazinul şi tot procesul scanării se afla în pozele de mai jos:
Dacă asta nu este inovator sau surprinzător, atunci poate că... mai trebuie să adaug un amănunt. Unde credeţi că este amplasat magazinul din poza de mai sus? Probabil ca nu veti ghici, dar este în subteran, în drumul spre platforma de metrou din Chicago. În alte cuvinte... vă întoarceţi obosiţi de la muncă, trebuie să luati metroul, între timp ştiţi că trebuie să mai faceţi ceva cumpărături, treceti prin... "tunelul magazin", scanaţi codurile pentru pâine, paste, sosul bolognez, o pizza, un suc, trei energizante, doua kilograme de mere si detergentul de vase, apăsaţi încă doua butoane pe telefon, iar la jumatate de oră după ce aţi ajuns acasă, cumpărăturile vin şi ele. Din nou, pare poate puţin scos dintr-un film science fiction, dar, dupa cum vedeti, sistemul de bază este unul destul de simplu...
Comoditatea, timpul şi energia economisită şi... conceptul unic fac din ideea unui magazin virtual un concept, pentru mine, câstigator. Tot ce ne trebuie este un smartphone, există chiar şi un cod pe care îl putem scana când "intram" în magazin care ne downloadează aplicaţia celor de la PEAPOD pentru plată... şi asta e tot. Fără cozi interminabile, chinul coşului, etc. Şi bineînţeles, din perspectiva deţinătorilor magazinului, este clar că, într-un fel sau altul, încurajează cumpărăturile... din impuls,cumpărătorul gândind: "Vreau şi asta. Ah, si asta. Vai, ce bine că nu trebuie sa le car acasa!". În alte cuvinte, m-aş astepta să fie un real succes în rândul femeilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu