Blog sau Twitter?
Promovarea pe bloguri vine cu anumite avantaje fata de promovarea online clasica, care include bannere afisate pe diferite site-uri. Eficienta blogurilor se manifesta in special in campaniile de brand awareness.
“Un post bine scris starneste controverse, trezeste entuziasmul, creeaza un buzz benefic oricarei companii care doreste sa-si construiasca sau consolideze brandul”, spune Dragos Manac.
Astfel, o campanie pe bloguri bine realizata ajunge sa fie mentionata in multe cazuri pe mult mai multe bloguri decat pe cele direct implicate in strategia de promovare.
”Blogurile strang in jurul lor o comunitate activa, care poate fi implicata in campanii pentru a genera feedback, pentru a contribui la construirea efectiva a campaniei sau pentru a vorbi despre ea mai departe”, spune si Ionut Oprea.
Care tip de campanie se dovedeste mai eficienta - pe blog sau pe Twitter? Specialistii din mediul online spun ca rezultatele eficiente depind de durata de raspuns asteptata.
“Daca faci campanie pentru un eveniment care are loc maine, folosesti Twitter. Daca esti interesat sa promovezi ceva pe termen lung, alegi blogul”, considera Bobby Voicu.
In cazul blogurilor, de fiecare data trebuie gasita o modalitate prin care implicarea comunitatilor “sa fie una naturala, nu fortata, si care sa se integreze cat mai bine cu motivele pentru care acestia intra, citesc, si comenteaza pe bloguri”, spune Oprea.
Consultantii spun ca nu doar criza si, implicit, lipsa banilor, le determina pe companii sa apeleze la promovarea pe bloguri sau Twitter.
“Un element hotarator este eficienta”, spune Bobby Voicu, adaugand ca nu exista un anumit tip de companie pentru care sa fie indicata promovarea online.
“Orice firma, indiferent ce produse si servicii ofera, se poate promova online, atata timp cat audienta sa este acolo”, adauga el.
Promovarea pe Twitter
In urma cu doua saptamani, restaurantul Le Gourmand din Bucuresti a inceput sa se promoveze in mediul online. Localul nu desfasoara in prezent nicio campanie traditionala de publicitate si a ales o varianta neconventionala - crearea unui cont dedicat pe Twitter, pentru a interactiona cu potentialii clienti.
Reprezentantii restaurantului spun ca s-au gandit ca ar fi inedit sa se alature curentului actual generat de Twitter, pentru a atrage si alt tip de clienti, dorind sa se pozitioneze ca “expertul roman pe Twitter” in domeniul culinar.
Cei de la Le Gourmand spun ca doresc sa obtina vizibilitate prin aceasta campanie, dar publicul tinta pe care il vizeaza nu este format doar din persoanele active pe Twitter.
“S-a dorit atragerea de clienti cheie de pe Twitter, lucru care incepe sa se intample, insa miza noastra principala este pozitionarea Le Gourmand ca restaurant pentru evenimente de business, dar si pentru catering la sediul clientilor”, spun reprezentantii restaurantului.
Avantaje si dezavantaje in campaniile pe blog sau Twitter
Specialistii spun ca nu exista un tip anume de companii carora sa le fie recomandata cu predilectie promovarea online.
“Este un mediu in ascensiune, care, in opinia mea, va deveni nelipsit din campaniile de promovare ale companiilor importante din piata in maxim doi - trei ani”, spune Dragos Manac.
Printre avantaje se numara costul redus al promovarii, fata de cel al publicitatii in print, Tv sau outdoor.
“Campaniile online sunt mult mai accesibile firmelor mici sau medii sau companiilor mari a caror strategie este sa nu investeasca extensiv in publicitate”, explica Dragos Manac.
El mai spune ca un alt avantaj al acestui tip de promovare consta in versatilitatea crescuta pe care o ofera “si care le determina pe multe dintre brandurile care mizeaza pe creativitate, spontaneitate, sa apeleze la acest mediu”.
Totusi, online-ul vine si cu dezavantaje, unul dintre acestea fiind rapiditatea cu care circula informatia, uneori in detrimentul companiilor care se promoveaza. Astfel, dupa cum spune Dragos Manac, interactivitatea crescuta a internetului, dublata de o rapida circulatie a informatiei poate reprezenta o problema pentru brandurile care nu au exercitiul comunicarii sau sunt rigide in reactii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu