Cine s-ar fi gândit ca ţara cu cea mai numeroasă populaţie de religie musulmană va deţine un loc fruntaş în rândul utilizatorilor social media ? Este adevărat… Indonezia (căci despre aceasta era vorba) se remarcă prin ocuparea locul 2 ca piaţă pentru Facebook (30 de milioane de utilizatori), respectiv locul 3 pentru Twitter.
Având în vedere ca doar 20% din populaţia ţării nu are acces la Internet (populaţie ce se ridică la 230 de milioane de utilizatori), este de înţeles de ce foarte mulţi au ajuns utilizatori de servicii social media.
Premisele care au permis adoptarea rapidă a fenomenului socializării online sunt : simpatia pentru publicitate, indiferenţa locuitorilor faţă de securitatea datelor personale şi uşurinţa cu care se aliniază trendurilor. Toată activitatea reţelor sociale active în Indonezia au în centru ideea de crea prietenii şi localizare a acestora în timp şi spaţiu.
Bineînţeles că principalul obiectiv al companiilor care investesc în sectorul serviciilor social media din Indonezia (de exemplu Yahoo a preluat o reţea social Koprol) este cum pot obţine bani în urma acestor investiţii. Deşi o piaţă cu potenţial, serviciile operatorilor de telefonie mobilă sunt foarte ieftine, iar terminalele pot fi achiziţionate la preţuri modice (un smartphone de 30-40$ datorită produselor chineze). În aceste condiţii, indonezienii sunt obişnuiţi să plătească sume foarte mici pentru anumite servicii, încât obţinerea unui profit prin social media întârzie să apară. Cu toate acestea, nu trebuie uitat faptul că ei preferă să utilizeze telefoanele mobile pentru a păstra legătura cu prietenii în pofida PC-urilor, deci potenţialul pentru a obţine profit există.
Luând cazul Facebook sau Google, se ştie că principala sursă de venit o reprezintă publicitatea postată pe paginile site-urilor, care atrag potenţiali clienţi, dar această schemă de monetizare nu poate fi folosită si pe piaţa indoneziană din cauză că puţine persoane au un cont bancar sau carte de credit (care ar putea fi folosite pentru tranzacţiile online), plata pentru diverse produse achiziţionate online făcându-se de obicei prin transfer bancar. De aici a reieşit şi necesitatea utilizării unui sistem de plată de tip barter, unde moneda folosită să fie una virtuală sau bunuri, dar acest mecanism implică şi terţe părţi (prestatorii telecom), care diminuează din potenţialele câştiguri.
Şi totuşi există şi un exemplu de companie care a reuşit să scoată în 2010 profit dintr-o reţea socială pentru terminalele mobile. Mig 33 a format o comunitate de 4000 de comercianţi din 150 de ţări care oferă credite virtuale utilizatorilor reţelei, acestea putând fi folosite pentru a trimite mesaje prietenilor, jocuri online sau cadouri virtuale. Seamănă un pic cu sistemul folosit în Farmville (faimosul joc oferit de Facebook), unde lucrurile chiar au luat o amploare şi mai mare, utilizatorii Farmville putând chiar cumpăra credite virtuale folosing bani reali. Nu cred că va fi cazul indonezienilor, care abia sunt deschişi spre un astfel de sistem monetar virtual.
Încă un aspect de luat în calcul în analiza pieţei social media indoneziene este identitatea virtuală însuşită de utilizatori. Fiind vorba de o ţară musulmană unde există anumite restricţii cu privire la vestimentaţie şi înfăţişare, era de aşteptat ca utilizatorii online să prefere utilizarea unui avatar ce înfăţişează un personaj cu părul blond şi ochi gri decât o poză reală a unei persoane cu părul şi ochii negri. Această tendinţă este sesizată la nivelul întregii Asii de Est, de aceea orice întreprinzător din domeniul high-tech dornic să pătrundă pe una din aceste pieţe poate lua în calcul analiza şi pătrunderea pe piaţa Indoneziei mai întâi, şi pe urmă să aibă în vizor extinderea acesteia.
Gândindu-mă acum la dimensiunea pieţei indoneziene (230 de milioane de locuitori), mi-am adus aminte de un fenomen ce m-a surprins în timpul excursiei mele în Vietnam (80 de mil de locuitori). Acolo, toată lumea avea un smartphone: de la iPhone, terminale pe Android sau Symbian, Blackberry, până la cele mai simple telefoane inteligente produse de vecinii lor chinezi (copii destul de reuşite ale Blackberry). Cu toate acestea, deşi terminalul oferea suficiente funcţionalităţi, acestea nu erau folosite la maximum, pentru că implicau traficul de date. În ţările din Asia, accesul la Internet de pe telefonul mobil este un serviciu mult peste puterea de cumpărare a consumatorului de rând, de aceea multe din beneficiile pe care o reţea socială le-ar putea aduce atât utilizatorului, cât şi întreprinzătorului, sunt diminuate de astfel de constrângeri financiare. Rămâne de văzut ce direcţie va lua fenomenul social media în condiţiile ascensiunii Chinei ca şi mare putere economică, cât şi a celorlalte ţări care au devenit deja destinaţii preferate pentru outsourcingul din IT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu