vineri, 14 ianuarie 2011

Noua locuinta a fondatorului Facebook

Mark Zuckerberg, fondatorul si directorul executiv al Facebook, s-a mutat recent intr-o noua locuinta, la aproape un kilometru distanta de cea in care a locuit pana acum: http://gawker.com/5725833/#photos

Zuckerberg a decis sa se mute dupa ce au fost publicate pe internet poze cu vechea sa locuinta, iar Oprah a difuzat in emisiunea ei un tur video al casei (http://www.oprah.com/oprahshow/Take-a-Look-into-the-Life-of-Mark-Zuckerberg-Video_1).

Casa este in acelasi cartier College Terrace din Palo Alto unde Mark Zuckerberg a locuit si pana acum, intr-o locuinta cu patru dormitoare care a fost data spre inchiriere de luna trecuta. Este inchiriata, iar avantajul este ca se afla mult mai aproape de sediul Facebook, unde tanarul antreprenor petrece cam 16 ore pe zi.

Noua locuinta este insa ceva mai mare decat cea precedenta. Are cinci dormitoare si peste 350 de metri patrati, in timp ce vechea locuinta avea doar putin sub 220 de metri patrati. Pe acoperisul casei se gasesc trei antene satelit, din loc in loc sunt plasate camere de supraveghere, iar pe alee este parcata Acura neagra pe care o detine.

Locuinta lui Zuckerberg a fost un mister pana acum, primele poze fiind publicate in iulie 2010. Noua casa vine cu avantajul ca inca nu este in lumina reflectoarelor, iar antreprenorul din spatele Facebook se mai poate bucura o vreme de intimitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu