duminică, 9 ianuarie 2011

Cine cumpără din magazinele online în România

Ţinând cont de faptul că populaţia României nu are în aceeaşi măsură acces la internet ca şi locuitorii altor ţări ale Uniunii Europene sau ai SUA şi că cetăţenii din mediul urban românesc sunt în acest sens avantajaţi faţă de cei din mediul rural, se poate afirma că în România în rândul populaţiei din mediul urban se află cei mai activi cumpărători de pe internet.
În ceea ce priveşte vârsta cumpărătorilor este de la sine înţeles că aceştia sunt în primul rând tineri sau persoane până în 40 de ani. Cetăţenii români de vârsta a treia folosesc în foarte mică măsură PC-ul, în parte pentru că nu ştiu să-l folosească dar şi pentru că prin natura ocupaţiilor lor nu sunt nevoiţi să-l folosească. Cei care fac parte din această grupă de vârstă şi care folosesc PC-ul şi internetul nu se numără printre cumpărătorii online. Din punctul meu de vedere aceştia s-au obişnuit să vadă fizic şi să atingă obiectul cumpărat şi nu se încumetă să îl comande online doar în baza unor caracteristici prezentate şi a unor imagini. În plus oamenii din această categorie de vârstă dispun de mai mult timp liber spre deosebire de cei mai tineri şi pot să caute produsul dorit în magazine.
Conform studiului GECAD ePayment menţionat în revista Capital cei mai activi cumpărători online sunt bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani. Acest lucru este explicabil după părerea mea prin faptul că bărbaţii achiziţionează preponderent electronice, componente PC, obiecte cu caracter tehnic etc., adică obiecte care pot fi cumpărate cu uşurinţă în baza unor caracteristici tehnice, fără să fie neapărat nevoie de atingerea lor propriu zisă. În afară de aceasta cred că bărbaţii sunt utilizatori mai împătimiţi ai internet-ului şi implicit şi ai shoppingului online spre deosebire de femei. În ceea ce priveşte achiziţia obiectelor de vestimentaţie sau de uz personal femeile tind să fie mai pretenţioase, doresc să probeze sau să atingă obiectele pe care le cumpără iar o parte dintre ele au chiar plăcerea de a căuta printre rafturile magazinelor. Spre deosebire de femei majoritatea bărbaţilor doresc să folosească cât mai puţin timp pentru efectuarea cumpărăturilor şi atunci achiziţiile online reprezintă soluţia perfectă.
Conform studiului mai sus menţionat se înregistrează însă o creştere a numărului de femei care apelează la mediul online pentru a face diverse cumpărături. Cred că această creştere se înregistrează în primul rând din cauza faptului că şi femeile sunt din ce în ce mai ocupate şi nu îşi mai pot permite luxul de a „colinda” prin magazine. Cu siguranţă printre cumpărătoarele online se numără femei care au un job solicitant şi o viaţă de familie, iar timpul a ajuns pentru ele un bun de mare preţ.
În ceea ce priveşte grupa de vârstă 18-25 de ani şi comportamentul acesteia vis a vis de cumpărături cred că este normal ca ea să reprezinte un segment de piaţă din ce în ce mai activ şi mai mare pentru ofertanţii online. Până la urmă tinerii au suficient timp liber pentru a căuta super-oferte, pe internet se pot găsi o groază de chilipiruri iar ei sunt cei mai familiarizaţi cu mediul online încât nu întâmpină dificultăţi de utilizare al acestuia.
În studiul mai sus menţionat sunt făcute şi afirmaţii cu privire la zilele şi orele când plăţile online sunt mai intense respectiv cu privire la judeţele din ţară în care se înregistrează o deschidere mai mare pentru cumpărături online. Este absolut normal să crească numărul de achiziţii online în week-end pentru că atunci mulţi oameni ocupaţi îşi găsesc timp să cumpere ce nu reuşesc în timpul săptămânii. Achiziţiile se fac preponderent într-un anumit interval orar (12:00 – 14:00) care coincide într-o oarecare măsură cu pauza de masă, de unde se poate concluziona că o parte din angajaţi folosesc această pauză pentru efectuarea cumpărăturilor. De asemenea este de aşteptat ca majoritatea cumpărăturilor online să se facă din marile oraşe ale ţării, care au de decenii deschidere spre occident şi implicit spre nou.
Cred că în următorii ani volumul achiziţilor online va creşte enorm în toată lumea inclusiv în România din cauza faptului că oamenii sunt din ce în ce mai ocupaţi şi nu îşi mai pot permite sau nu mai vor să folosească puţinul timp liber pe care îl au cu plimbări prin magazine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu